Sari direct la conținut

Talibanii vor investiga moartea celui mai căutat terorist din lume

HotNews.ro
Ayman al-Zawahiri, Foto: AFP / AFP / Profimedia
Ayman al-Zawahiri, Foto: AFP / AFP / Profimedia

Talibanii investighează „afirmația” SUA potrivit căreia liderul al-Qaeda, Ayman al-Zawahiri, a fost ucis într-un atac cu dronă la Kabul, a declarat joi un oficial taliban, indicând că liderii grupării nu știau de prezența acestuia în Kabul, transmite Reuters.

Statele Unite ale Americii au anunțat că l-au ucis duminică pe Zawahiri cu o rachetă trasă de o dronă în timp ce acesta se afla la un balcon din ascunzătoarea sa din Kabul, au declarat oficiali americani, în cea mai mare lovitură dată militanților de la uciderea lui Osama bin Laden, în urmă cu peste un deceniu.

„Guvernul și conducerea nu erau la curent cu ceea ce se afirmă și nici cu vreo urmă acolo”, a declarat jurnaliștilor într-un mesaj Suhail Shaheen, reprezentantul desemnat al talibanilor la Națiunile Unite, care se află la Doha.

„O anchetă este în curs de desfășurare acum pentru a afla despre veridicitatea afirmației”, a spus el, adăugând că rezultatele anchetei vor fi împărtășite public.

Liderii talibani au rămas în mare parte rezervați în legătură cu atacul cu dronă de duminică și nu au confirmat prezența sau moartea lui Zawahiri la Kabul.

Gruparea nu a răspuns în urma atacului

Liderii talibani de vârf au purtat discuții îndelungate despre cum să răspundă la atacul cu dronă, au declarat trei surse din cadrul grupului.

Modul în care talibanii vor reacționa ar putea avea repercusiuni semnificative, în condițiile în care grupul caută legitimitate internațională și acces la miliarde de dolari în fonduri blocate, în urma înfrângerii unui guvern susținut de SUA în urmă cu un an.

Zawahiri, un medic egiptean, a fost implicat îndeaproape în atacurile din 11 septembrie 2001 asupra Statelor Unite și a fost unul dintre cei mai căutați oameni din lume.

SUA acuză talibanii că au încălcat un acord

Moartea sa la Kabul ridică semne de întrebare cu privire la faptul că acesta a primit adăpost din partea talibanilor, care au asigurat Statele Unite, ca parte a unui acord din 2020 privind retragerea forțelor conduse de SUA, că nu vor adăposti alte grupuri militante.

Shaheen a declarat că Emiratul Islamic al Afganistanului, numele pe care talibanii îl folosesc pentru țară și guvernul lor, s-a angajat să respecte acordul, semnat în capitala Qatarului, Doha.

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a declarat că talibanii au „încălcat flagrant” acordul prin găzduirea și adăpostirea lui Zawahiri.

Cine a fost Ayman al-Zawahiri

Chirurg egiptean, Ayman al-Zawahiri a fost liderul grupării teroriste Al-Qaida începând din 2011.

Împreună cu Osama bin Laden, Zawahiri a construit principala infrastructură a Al-Qaida ca grup terorist, având un rol crucial în mișcarea jihadiștilor, care și-a concentrat atenția către Statele Unite, punând la cale atacuri împotriva civililor și armatei țării.

Zawahiri, în vârstă de 71 de ani, a fost considerat „creierul” majorității atacurilor Al-Qaida, dezvoltând tactici și abilități organizatorice pentru a atrage militanți în întreaga lume.

Ayman al-Zawahiri – discipolul lui Osama bin Laden – ar fi fost artizanul evenimentelor din 11 septembrie 2001, rămase în istorie drept cele mai grave atacuri teroriste din istoria Statelor Unite. Atacatorii au prăbușit avioanele în turnurile World Trade Center și Pentagon, în timp ce un al treilea atac plănuit, la clădirea Capitoliului, a eșuat după ce pasagerii au reușit să-i oprească pe teroriști, membri ai organizației Al-Qaida. Aproape 3.000 de oameni au fost atunci uciși.

De asemenea, Zawahiri ar fi fost implicat în plănuirea atacului asupra navei de război USS Cole, în Portul Aden, în 12 octombrie 2000, când au fost uciși 17 marinari americani. El a fost acuzat și pentru rolul său în bombardarea ambasadelor SUA din Kenya și Tanzania, în 7 august 1998, atacuri în urma cărora au fost ucise 224 de persoane, iar alte peste 5.000 au fost rănite.

Zawahiri a jucat, de asemenea, un rol important în atacurile teroriste din 11 martie 2004 de la Madrid, în care 192 de persoane, între care 16 români, au fost ucise, iar alte peste 2.000 au fost rănite, după ce patru trenuri care se îndreptau spre gara Atocha au fost devastate de explozia unor bombe. A fost cel mai crud atac terorist comis în Europa de la tragedia de la Lockerbie, Scoţia din 1988, soldat cu 270 de morţi şi după atentatele de la 11 septembrie 2001 din SUA soldate cu 2.978 de morţi.

Ayman al-Zawahiri ar fi fost implicat și în plănuirea atacurilor din 7 iulie 2005 din Lonra, unde au avut loc patru explozii în decurs de mai puțin de o oră, dintre care trei în metroul londonez şi o explozie într-un autobuz. Au fost ucise 52 de persoane, iar alte aproximativ 700 au fost rănite.

„Chipul” grupării teroriste

Zawahiri a preluat conducerea Al-Qaida în 2011, după ce fondatorul organizației teroriste, Osama bin Laden, a fost ucis de forțele americane, în Pakistan. Înainte de a deveni liderul Al-Qaida , Zawahiri a jucat un rol major în cadrul acesteia, fiind adjunctul grupării din 1998.

După ce Statele Unite au invadat Afganistanul în 2001, Zawahiri a reconstruit structurile de conducere ale Al-Qaida în regiunea de graniță afgano-pakistană și a remodelat gruparea, adunând rețele și filiale autonome în jurul regiunii.

Zawahiri a fost adesea „chipul” grupării teroriste, difuzând constant mesaje video în timp ce bin Laden era ascuns.

Moartea sa este considerată cea mai mare lovitură adusă grupării teroriste de la moartea lui Bin Laden, în urmă cu 11 ani. (Sursa: ABC News)

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro