Sari direct la conținut

SUA: Secretarul de stat Antony Blinken a discutat cu omologul chinez Wang Yi în marja Conferinţei de securitate de la Munchen

HotNews.ro
Anthony Blinken, Foto: Karim JAAFAR / AFP / Profimedia
Anthony Blinken, Foto: Karim JAAFAR / AFP / Profimedia

Secretarul de stat american Antony Blinken i-a comunicat sâmbătă omologului său chinez Wang Yi că incidentul în care balonul chinez a fost doborât de armata americană nu ar trebui să se mai repete, în cadrul unei întrevederi desfăşurate Munchen, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, informează duminică AFP.

Secretarul de stat al SUA l-a avertizat, de asemenea, pe Wang Yi cu privire la „implicaţiile şi consecinţele” pentru China în cazul în care se constată că aceasta oferă „sprijin material” Rusiei în războiul său din Ucraina, potrivit aceleiaşi surse.

Întâlnirea, care a avut loc în marja Conferinţei de securitate de la Munchen, a durat aproximativ o oră, iar schimbul de opinii a fost „franc şi sincer”, a mai spus reporterilor un înalt oficial al Departamentului de Stat, sub protecţia anonimatului.

Antony Blinken a insistat în dialogul cu omologul său că zborul balonului chinez, care a survolat teritoriului SUA timp de câteva zile înainte de a fi doborât, a reprezentat un „act iresponsabil, care nu trebuie să se mai repete”.

Acest incident l-a determinat pe secretarul de stat american să amâne in extremis o vizită la Beijing, programată la începutul lunii februarie, şi a reaprins tensiunile dintre cele două mari puteri rivale.

„Secretarul de stat i-a spus clar că Statele Unite nu vor tolera nicio încălcare a suveranităţii lor şi că programul baloanelor de supraveghere la mare altitudine al Chinei a fost expus lumii”, conform sursei citate.

„În ceea ce priveşte războiul brutal al Rusiei în Ucraina, secretarul a avertizat cu privire la implicaţiile şi consecinţele în cazul în care se constată că Beijingul oferă sprijin material Rusiei sau o ajută să evite sancţiunile” impuse de occidentali.

Antony Blinken a reiterat în dialogul cu Wang Yi că SUA nu urmăresc un „conflict” cu China şi nici un „nou război rece” şi că Washingtonul intenţionează să menţină deschise liniile de comunicare, în pofida divergenţelor.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro