VIDEO „N-a existat în istoria omenirii”. Vladimir Putin, ironizat după ce a susținut că nu vede „Ucraina” pe o hartă franceză din secolul al XVII-lea
Preşedintele rus Vladimir Putin e ironizat după ce, inspectând o hartă a Europei de Est din secolul al XVII-lea, a vrut să dovedească că Ucraina nu exista atunci, însă el nu a citit bine documentul – o nouă gafă a propagandei ruse.
Kremlinul a publicat marţi pe site o înregistrare video în care Vladimir Putin îl primeşte în biroul său pe preşedintele Curţii Constituţionale ruse, Valeri Zorkin.
Valeri Zorkin a venit să-i arate o hartă a Europei de Est, cu care să susţină teza potrivit căreia poporul ucrainean nu a existat niciodată în istorie şi care să justifice invazia Ucrainei la 24 februarie 2022.
„Guvernul sovietic a creat Ucraina sovietică. Acesta este un lucru bine ştiut de toţi. Până atunci nu a existat niciodată vreo Ucraină în istoria omenirii”, a susținut ferm Vladimir Putin în faţa hărţii.
„Ucraina sau Ţara Cazacilor”
Însă liderul de la Kremlin poate că nu s-a uitat bine la hartă, afirmă observatori ai războiului declanșat de Rusia în Ucraina pe reţelele de socializare.
Această hartă, întocmită de către Alexis-Hubert Jaillot, unul dintre cei mai mari cartografi din secolul al XVII-lea, semnată „S’Sanson”, este disponibilă online.
Ea este intitulată „Rusia Albă sau Moscovia împărţită după întinderea regatelor, ducatelor, principatelor, provinciilor şi popoarelor care sunt în prezent sub dominaţia ţarului Rusiei, cunoscut sub numele de Marele Duce de Moscovia”.
Sunt uşor de observat pe hartă, în dreptul Ucrainei actuale, termenii „Vkraine ou Pays des Cosaques” („Ucraina sau Ţara Cazacilor”).
De-a lungul Niprului se află, de asemenea, oraşul Kiev, ortografiat „Kiow”.
Se observă de asemenea prezenţa „Ocraina” la nord de Marea Azov.
La vremea realizării acestei hărţi, Rusia de azi se numea „Marele Ducat de Moscovia”, iar membri ai nobilimii poloneze domneau într-o mare parte a Ucrainei actuale.
Această eroare evidentă a Kremlinului a provocat reacţii pe reţele de socializare, scrie News.ro.
„Jalnicul criminal de război încearcă în continuare – şi eşuează – să-şi justifice gafa catastrofală a unui război genocidar”, a comentat pe Twitter avocata specializată în propaganda rusă Paula Şertok.
\uD83E\uDD21Putin can’t read French? The 17th Century map he dug up w/o Ukraine (checks map) HAS UKRAINE!
VKRAINE ou PAYS DES COSAQUES=Ukraine or Land of the Cossacks
15 months & the pathetic war criminal is still trying—& failing—to justify his catastrophic blunder of a genocidal war. https://t.co/xx6LQnnSSl pic.twitter.com/QErMy6CRU2
— \uD83C\uDDFA\uD83C\uDDE6Paula Chertok\uD83D\uDDFD (@PaulaChertok) May 24, 2023
O prezentatoare CNN denunță într-un comentariu aceste imagini de la Kremlin drept „absurditatea zilei”.
- Citește și: VIDEO Lecția de geografie cu Vladimir Putin: Rusia, nu Japonia, este „Țara Soarelui Răsare”
___