Sari direct la conținut

Rishi Sunak se află la Washington pentru a discuta despre tehnologie și apărare cu Joe Biden

HotNews.ro
Premierul britanic Rishi Sunak, Foto: Leon Neal / AFP / Profimedia Images
Premierul britanic Rishi Sunak, Foto: Leon Neal / AFP / Profimedia Images

Premierul britanic Rishi Sunak a plecat marți seara pentru o vizită de două zile în Statele Unite, unde intenționează să discute cu președintele Joe Biden despre rolul Regatului Unit în viitoarea reglementare globală a inteligenței artificiale, potrivit AFP.

Cei doi lideri se vor întâlni joi după-amiază la Casa Albă pentru a-și reafirma sprijinul neclintit față de Ucraina, în urma distrugerii unui important baraj hidroelectric în sudul țării, pentru care atât Moscova, cât și Kievul se acuză reciproc.

În timp ce Londra și Washingtonul împărtășesc aceeași linie cu privire la conflictul din Ucraina și o poziție fermă față de China, Rishi Sunak dorește totuși să consolideze poziția Regatului Unit pe scena mondială după Brexit.

El încearcă, de asemenea, să încălzească relațiile cu Joe Biden, care au fost mai degrabă reci sub predecesorii săi Boris Johnson și Liz Truss.

Pe frontul clocotitor al controlului dezvoltării inteligenței artificiale (AI), Rishi Sunak ar dori ca viitorul organism de reglementare la nivel mondial să aibă sediul la Londra, potrivit presei britanice, evidențiind expertiza și sectorul tehnologic important al țării.

Dar, pe acest subiect, Statele Unite sunt în discuții directe cu Uniunea Europeană pentru a pune în aplicare angajamentul luat luna trecută de liderii G7 de a lucra pentru o „utilizare responsabilă” a acestei tehnologii.

Și, deși Rishi Sunak urmează să se întâlnească joi dimineață cu cei mai importanți lideri de afaceri americani, el a renunțat la ideea de a realiza rapid ambiția Londrei post-Brexit de a încheia un acord comercial cu Statele Unite.

„Relația (dintre Marea Britanie și SUA) este foarte puternică în ceea ce privește elementele fundamentale: apărarea, securitatea, atitudinea față de China”, a declarat Leslie Vinjamuri, director al programului SUA și Americi din cadrul think-tank-ului Chatham House.

„Dar în privința unor chestiuni specifice, cum ar fi inteligența artificială și comerțul, este puțin probabil ca (Joe) Biden să cedeze prea mult în perspectiva unui an electoral decisiv”, consideră ea, adăugând că în privința inteligenței artificiale cele două țări „vor fi probabil mai natural aliniate” în comparație cu linia mai dură adoptată de Uniunea Europeană.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro