Sari direct la conținut

Montpellier devine cea mai mare metropolă franceză care trece la transport public gratuit

HotNews.ro
​În orașul Montpellier din Franța transportul public va fi gratuit, Foto: Sylvain THOMAS / AFP / Profimedia
​În orașul Montpellier din Franța transportul public va fi gratuit, Foto: Sylvain THOMAS / AFP / Profimedia

Începând de joi seară, transportul în comun va fi gratuit pentru cei 500.000 de locuitori ai metropolei Montpellier din sudul Franţei, una dintre cele mai mari colectivităţi europene care s-au angajat într-un astfel de demers, informează agențiile France Presse și Agerpres.

În Europa, Luxemburg, cu 650.000 de locuitori, a adoptat transportul public gratuit în acest stat începând din 2020, iar capitala Estoniei, Tallinn (445.000 de locuitori), a adoptat o decizie similară în 2013.

În Franţa, aproximativ 40 de colectivităţi au făcut deja acest pas, inclusiv oraşul Dunkerque din nordul ţării, însă toate sunt mai puţin populate decât metropola Montpellier şi cele 31 de comune limitrofe ale sale.

„Gratuitatea transporturilor este o idee care reflectă angajamentul Europei faţă de Green New Deal, şi anume clima şi puterea de cumpărare”, a declarat joi pentru AFP primarul din Montpellier, Michael Delafosse.

„Am decis să înfiinţăm aici o asociaţie pentru a-i ajuta pe alţi primari europeni să facă această alegere”, a adăugat el, declarându-se totodată bucuros să vadă că Guvernul Spaniei se pregăteşte să lanseze „gratuitatea pentru transporturi pe timpul verii”.

La Montpellier, înainte de această gratuitate, pentru un cuplu cu doi copii costul anual al abonamentelor de transport urban era de 1.472 de euro.

„Ţinând cont de preţul benzinei, această măsură poate ajuta la reducerea utilizării automobilului”, a declarat miercuri Audrey Benezech, în vârstă de 46 de ani, directoarea unei agenţii de turism.

Promisiune de campanie a primarului socialist din Montpellier, această gratuitate s-a impus etapă cu etapă, la fel ca la Dunkerque şi la Tallinn. În 2020, măsura a fost implementată mai întâi pe durata weekendurilor pentru toţi locuitorii metropolei Montpellier, apoi a fost extinsă în 2021 la întreaga săptămână pentru tinerii sub 18 ani şi vârstnicii de peste 65 de ani.

Începând cu seara de joi, ea îi va viza pe toţi locuitorii care deţin un abonament gratuit, disponibil pe smartphone sau sub forma unui card. Utilizatorul nu va mai trebui să îl valideze, dar va trebui să prezinte, în cazul unui control, dovada unui abonament valid, ce poate fi reînnoit în fiecare an, şi dovada că are domiciliul în acest oraş.

„Am echipat toate garniturile de tramvai cu dispozitive de numărare. Ele contabilizează, cu ajutorul unui fascicul luminos, numărul de persoane care intră şi ies din tramvai. Acest lucru ne va ajuta să facem să devină obiectivă politica noastră de gratuitate”, a detaliat Julie Freche, vicepreşedinta comisiei municipale pentru transporturi.

Înaintea implementării regimului de gratuitate, numărul abonaţilor la transportul în comun era de 85.000, potrivit datelor obţinute de AFP. La jumătatea lunii decembrie, cu doar câteva zile înaintea lansării măsurii de gratuitate, acest număr a crescut la 260.000.

Calitate degradată?

Pentru locuitorii din exteriorul metropolei, precum şi pentru turişti, biletul de călătorie (1,6 euro/tichet) va rămâne cu plată, iar preţul său ar putea chiar să crească. Această alegere a fost criticată de opoziţie, care o consideră un obstacol în calea transferului modal.

Pentru a compensa lipsa de venituri obţinute din vânzarea biletelor, autorităţile locale se vor baza pe o taxă datorată de companiile cu peste 11 salariaţi, al cărei cuantum a tot crescut în ultimii trei ani.

Municipalitatea franceză prevede, de asemenea, economii de aproape 2 milioane de euro graţie suprimării aparatelor care validează biletele şi, deci, a întreţinerii lor.

În 2022, încasările din bilete au fost de 39 de milioane de euro, din care 90% proveneau de la locuitorii din zona metropolitană.

În faţa temerilor legate de scăderea calităţii serviciului de transport, metropola franceză a răspuns prin investiţii de anvergură: 70 de autobuze electrice noi şi 77 de tramvaie noi au fost cumpărate cu 224 de milioane de euro.

Primăria din Montpellier speră astfel la o creştere cu 20% a numărului de localnici care folosesc transportul public.

În 2019, înaintea crizei sanitare Covid-19, numărul călătoriilor din acest oraş francez, renumit pentru dezvoltarea reţelei sale de tramvai, era de aproape 84 de milioane, potrivit unui raport publicat în 2023 de filiala regională a Curţii de Conturi.

Aceasta a lansat totuşi un avertisment: „introducerea treptată a călătoriei gratuite a dus la o deteriorare a ofertei de servicii de transport” şi „a dus la o reducere a frecvenţei serviciilor pe mai multe linii”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro