Sari direct la conținut

Toate victimele masacrului din Praga au fost identificate. Poliția știa că studentul ucigaș vrea să se sinucidă

HotNews.ro
Polițiștii cehi pe stradă în Praga după atacul sângeros de la Universitatea Carolină, Foto: Martin Hladik / AFLO / Profimedia
Polițiștii cehi pe stradă în Praga după atacul sângeros de la Universitatea Carolină, Foto: Martin Hladik / AFLO / Profimedia

Poliția cehă a întărit măsurile de securitate în jurul școlilor și a altor clădiri publice din întreaga țară, iar Universitatea Carolină din Praga a anulat vineri toate cursurile și evenimentele, după ce joi, un student a ucis 13 persoane într-o clădire a universității, informează Reuters. Autoritățile au anunțat anterior 14 victime.

Atacul armat de joi au fost cel mai grav eveniment de acest gen din istoria acestei țări central-europene, unde mulți dețin arme de foc, unele dintre ele sportive sau de vânătoare, dar atacurile în masă sunt rare.

Ministrul de interne Vit Rakusan a declarat că poliția a identificat toate victimele și că niciun străin nu se afla printre ei. Printre răniți se numără doi cetățeni din Emiratele Arabe Unite și unul din Olanda.

„Sunt 13 victime ale atacatorului, iar unul dintre morți este chiar atacatorul”, a declarat Rakusan pentru televiziunea cehă. Autoritățile anunțaseră anterior 14 victime la universitate.

Oamenii aprindeau lumânări în fața sediului medieval al universității din centrul orașului încă de joi seară, iar liderii universităților din țară plănuiau să aducă un omagiu acolo în cursul dimineții de vineri.

Măsuri preventive în școlile din Cehia după masacrul din Praga

„Începând de astăzi, am adoptat măsuri preventive la nivelul întregii țări în școli”, a declarat poliția pe rețeaua de socializare X, cunoscută anterior sub numele de Twitter.

„Nu avem informații despre nicio amenințare concretă… acesta este un semnal că suntem aici și suntem pregătiți”.

Autoritățile nu au oferit informații noi despre starea celor răniți în atac.

Atacatorul, în vârstă de 24 de ani, a murit joi în clădirea universității, posibil după ce s-a sinucis sau lovit de un glonț al ofițerilor, a precizat poliția.

Studentul ucigaș avea permis de port-armă

Poliția a declarat joi că bărbatul, care avea permis de port-armă și nu avea cazier, era student la Facultatea de Arte a Universității Carolină, unde a avut loc atacul armat.

Polițiștii au declarat că suspectul, al cărui nume au cerut să nu fie dezvăluit, și-a ucis tatăl acasă, în afara orașului Praga, înainte de a veni în capitala Cehiei.

Poliția avea informații că acesta intenționa să se sinucidă și îl căuta într-o altă clădire a universității, unde urma să participe la un curs. Potrivit presei din Cehia, mama studentului a fost cea care a alarmat autoritățile în privința gândurilor sinucigașe.

Însă atacatorul s-a dus în schimb la clădirea principală a Facultății de Arte, situată într-o piață aglomerată, peste râu de Castelul Praga și la doar câteva sute de metri de Piața Orașului Vechi, una dintre cele mai importante atracții turistice din Europa.

Studentul, suspect în cazul a două crime

De asemenea, poliția îl suspectează pe autorul atacului armat că a împușcat mortal un tânăr tată și pe fiica sa în vârstă de două luni în pădurea din apropierea unui sat din afara Pragăi, săptămâna trecută, într-un atac la întâmplare.

Guvernul a declarat sâmbătă zi de doliu național.

Șeful poliției, Martin Vondrasek, a declarat joi că se analizează informații neverificate privind posibila legătură a atacatorului cu un cont de socializare care citează că s-a inspirat dintr-un atac armat în masă din Rusia, dar nu a existat nicio confirmare în acest sens.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro