VIDEO Barack Obama a postat pe Instagram lista cu melodiile sale preferate din 2023
Fostul preşedinte american Barack Obama a anunțat, vineri, lista sa de melodii preferate ale anului pe contul de Instagram.
Au fost incluse „On My Mama” de Victoria Monét, „Crazy Love” de Rita Wilson şi Keith Urban, „Water” de Tyla şi „La Bebé (Remix)” de Yng Lvcas & Peso Pluma.
De asemenea, sunt prezente „Cobra” de Megan Thee Stallion, „The Returner” de Allison Russell şi „I Remember Everything” de Zach Bryan, cu Kacey Musgraves.
Obama a inclus şi piesa „America Has A Problem” a lui Beyoncé, care îl are ca protagonist pe rapperul Kendrick Lamar.
Câştigătorul premiului Oscar Jon Batiste a intrat şi el pe listă, cu melodia „It Never Went Away”.
În mesaj, Obama a scris: „Anunţaţi-mă dacă există artişti sau cântece pe care ar trebui să le încerc”. (News.ro)