Cele opt fețe ale lui Elon Musk și detalii mai puțin știute despre cel mai bogat și puternic om al planetei
Elon Musk, cel mai bogat om al Planetei, a încheiat 2023 în pline controverse. Cu probleme de conectare temporare la final de decembrie pentru zeci de mii de utilizatori ai platformei X, cu venituri din publicitate în scădere în fiecare lună de când miliardarul a achiziționat platforma, cu Tesla rechemată în masă în service în Statele Unite pentru probleme cu pilotul automat, Musk nu a pornit bine în noul an.
Cu o avere estimată la 228 miliarde de dolari, Musk nu doar că e obișnuit să provoace scandaluri, dar și-a făcut și un branding personal de pe urma lor. De la implicarea în războiul declanșat de Rusia în Ucraina, la pozițiile tranșante pe care le-a luat cu privire la ceea ce se întâmplă pe platforma X (cum ar fi, de pildă, răspunsul colorat dat CEO-ului companiei Disney când a decis să retragă publicitatea de pe platformă), numele său nu îi lasă pe oameni indiferenți.
Încă din tinerețe, lui Musk i-a plăcut să facă lucrurile în stilul lui. La 27 de ani, vânduse deja către Compaq prima companie, Zip2 – un fel de Pagini Aurii pe care o vindea ziarelor de atunci -, pentru 307 milioane de dolari. A investit toți banii în următoarea lui aventură: PayPal, o companie care furniza servicii financiare pe Internet în epoca în care oamenii nu își cumpărau nici măcar cărți online. Și de atunci, Elon Musk a ajuns, treptat, în lumina reflectoarelor.
După ce a cucerit lumea spațiului virtual, s-a îndreptat spre spațiul cosmic. A inventat rachetele reutilizabile sau cele care aterizează la punct fix, pentru ca apoi să fie numele de care va fi legată istoria mașinilor electrice. Nu se oprește aici și vrea să revoluționeze și modul în care se produce energie, prin compania sa SolarCity, parte din Tesla.
Citește pe Panorama.ro un material despre cel mai urmărit antreprenor al ultimilor ani, pornind de la cea mai recentă biografie a sa și documentarele despre el.