VIDEO Incendiile din Chile, „cea mai mare tragedie” din ultimii ani: Bilanțul morților a ajuns la 99
Numărul persoanelor care şi-au pierdut viaţa în incendiile care fac ravagii în regiunea Valparaiso din centrul Chile se apropie de 100, după ce preşedintele Gabriel Boric a anunțat anterior un bilanț provizoriu de 64 de morți și că numărul deceselor va continua „să crească de manieră semnificativă”, relatează AFP, potrivit Agerpres.
UPDATE Numărul morților ar fi ajuns de la 64 la 99, potrivit serviciilor funerare citate de AFP.
- „Pot, din nefericire, să confirm că există 64 de morţi. Acest număr va creşte, ştim că va creşte de manieră semnificativă”, a declarat Boric la Quilpué, aflat la periferia Vina del Mar.
La Quilpué, localitate aflată la 90 km nord-vest de Santiago de Chile, o echipă a AFP a văzut cartiere întregi şi maşini carbonizate. Aici, mii de locuitori au fost blocaţi vineri timp de mai multe ore în timp ce încercau să fugă cu maşinile.
At least 51 people have been killed as wildfires blazed across Chile, consuming thousands of hectares of land. pic.twitter.com/5iG5QFN2ui
— DW News (@dwnews) February 4, 2024
„Este cea mai mare tragedie cu care ne-am confruntat de la cutremurul din 2010”, a declarat preşedintele Boric, referindu-se la seismul cu magnitudinea 8,8 care a fost urmat de un tsunami pe 27 februarie 2010, soldat cu peste 500 de morţi.
Pompierii încă luptau cu 34 de incendii duminică dimineață și reușiseră să controleze 43, potrivit Serviciului Național de Urgențe (Senapred).