Sari direct la conținut

​VIDEO Momentul în care interlopul „Musca” a evadat într-o ambuscadă în care au fost uciși doi polițiști

HotNews.ro
Mohamed Amra a evadat în Franța, după ce un SUV negru a blocat duba poliției, Foto: Colaj foto
Mohamed Amra a evadat în Franța, după ce un SUV negru a blocat duba poliției, Foto: Colaj foto

Mohamed Amra, un traficant de droguri poreclit „Musca”, este cea mai căutată persoană din Franța, după ce a evadat marți dintr-o dubă a poliției într-o ambuscadă în care doi ofițeri au murit, iar alți trei au fost răniți, în apropiere de Paris.

„Musca” era transportat marți cu duba poliției de la penitenciar la un tribunal din Rouen, în apropiere de Paris, când o mașină a intrat violent în autospecială, iar mai multe persoane au deschis focul.

Imaginile surprinse de camerele de supraveghere au arătat un SUV Peugeot negru intrând în duba albă, relatează Sky News.

Procurorii au precizat că, cu puțin înainte de ora locală 11:00, duba care-l transporta pe Amra a trecut bariera de taxare din Incarville, în regiunea Eure din nordul Franței și „imediat, un vehicul Peugeot a lovit-o din față pentru a o opri”.

„Au ieșit bărbați cu arme, alături de alți bărbați înarmați care au coborât dintr-un vehicul Audi, care probabil urmărea duba închisorii”, au precizat autoritățile.

Au „tras de mai multe ori” în cele două vehicule care însoțeau duba, ucigând și rănind polițiștii, înainte de a părăsi locul cu Amra.

Procurorii au spus că două vehicule despre care se crede că au fost folosite de criminali au fost găsite incendiate, în locații diferite.

Aproximativ 200 de jandarmi au fost mobilizați în căutare evadatului. Ei efectuează verificări ale vehiculelor în locații cheie.

Procurorii spun că interlopul, în vârstă de 30 de ani, a fost condamnat pentru o spargere în 10 mai și mai era anchetat de procurorii din Marsilia pentru o răpire care s-a încheiat cu decesul victimei.

El era încarcerat la închisoarea Val de Reuil, lângă Rouen, și trebuia dus la o instanță din apropiere în legătură cu ultimele acuzații în momentul în care s-a produs ambuscada.

Amra are legături cu o grupare interlopă din Marsilia, oraș care se confruntă cu o creștere a violențelor legate de traficul de droguri.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro