Sari direct la conținut

La Stampa: În timp, creşterea nivelului Mării Mediterane va duce la inundarea regiunilor Veneto şi Emilia

HotNews.ro
Venetia, Foto: Google Earth
Venetia, Foto: Google Earth

Nivelul mării din bazinul Mediteranei este în creştere rapidă din cauza încălzirii globale. Potrivit proiecţiilor Enea, în lipsa unor intervenţii de atenuare şi de adaptare, 2100 de kilometri pătraţi de zone italiene de coastă riscă să fie acoperite de mare. Mai precis, până în anul 2100, nivelul mării va fi mai mare cu mai mult de un metru, iar 5.600 de kilometri pătraţi şi mai mult 385 de km de coastă italiană „riscă să se scufunde în mare”, potrivit La Stampa, citat de Rador.

Enea a prezentat aceste date în cadrul unei conferinţe privind Marea Mediterană şi economia mării, eveniment organizat împreună cu Confcommercio pentru semnarea unui memorandum de înţelegere privind dezvoltarea durabilă.

Până la sfârşitul secolului, creşterea nivelului mării de-a lungul coastei italiene este estimată între 0.94 şi 1,035 metri (model de precauţie) şi între 1,31 m şi 1,45 m. La aceste valori trebuie adăugat şi fenomenul storm suge, adică coexistenţa între joasă presiune, valuri şi vânt, variabile de la zonă la zonă şi care, în anumite condiții, pot provoca o creştere a nivelului mării de aproximativ 1 metru.

Fenomenul creşterii nivelului apei mării vizează aproape toate regiunile italiene scăldate de mare pentru un total de 40 de zone de coastă cu risc de inundaţii, acesta fiind: o zonă mare din nordul Mării Adriatice între Trieste, Pescara, Veneţia şi Ravenna; zona Lesina (Foggia) şi Taranto, în Apulia; La Spezia în Liguria, porţiuni din Versilia, Cecina, Follonica, Piombino, Marina di Campo pe Insula Elba şi zonele Grosseto şi Albinia în Toscana; Câmpia Pontine, şi gura Tibrului în regiunea Lazio; La piana del Volturno şi de Sele în Campania; zona din Cagliari, Oristano, Fertilia, Orosei, Colostrai (Muravera) şi Nodigheddu, Pilo, Platamona şi Valledoria (Sassari), Porto Pollo şi Lido del Sole (Olbia) în Sardinia; Metaponto în Basilicata; Granelli (Siracuza), Noto (Siracuza), Pantano Logarini (Ragusa) şi zonele de lângă Trapani şi Marsala în Sicilia; Gioia Tauro (Reggio Calabria) şi Santa Eufemia (Catanzaro) în Calabria.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro