Sari direct la conținut

Pașaportul Covid: Statele UE şi Parlamentul European reiau negocierile privind certificatul sanitar european, marcate de numeroase divergenţe

HotNews.ro
Certificat verde digital, Foto: Levent Ycelman / Alamy / Profimedia Images
Certificat verde digital, Foto: Levent Ycelman / Alamy / Profimedia Images

Negocierile asupra certificatului sanitar european pentru Covid-19 s-au reluat marţi între eurodeputaţi şi statele UE, discuţii ce au loc sub presiunea timpului, dată fiind ţinta ca acest document să devină operaţional până la sfârşitul lunii iunie, scriu AFP și Agerpres.

Obiectivul acestui certificat este de a stabili un cadru armonizat care să faciliteze libera circulaţie în interiorul UE în sezonul turistic estival, unele state membre lucrând deja la soluţii proprii de acest fel fără a mai aştepta un acord european.

Documentul, denumit „certificat verde digital” european, trebuie să ateste că titularul său a fost vaccinat anti-Covid-19, sau are un test negativ recent ori este imunizat după o infecţie cu noul coronavirus.

Însă mai multe divergenţe nu au permis până în prezent un acord între Parlamentul European şi Consiliul UE, ce reuneşte statele membre. „Încă mai sunt multe chestiuni deschise”, afirmă eurodeputata socialistă germană Birgit Sippel.

De exemplu, Parlamentul European cere ca testele PCR să fie gratuite, adică să fie suportate de statele membre, ceea ce multe dintre acestea refuză.

Un alt punct de dezacord este cererea eurodeputaţilor să se garanteze că titularii certificatului nu vor fi supuşi carantinei sau unor teste suplimentare în ţara de destinaţie. Dar statele membre, în această chestiune care ţine înainte de toate de competenţa lor, doresc să-şi rezerve dreptul de a institui astfel de măsuri, mai ales în situaţii excepţionale, precum răspândirea unor noi variante ale coronavirusului.

Negociatorii sunt pregătiţi pentru a continua negocierile şi în zilele următoare dacă marţi nu se obţine un acord, pe care lobby-ul industrial german VDMA îl doreşte să fie încheiat rapid, întrucât el va facilita enorm detaşarea lucrătorilor, după cum a explicat liderul acestui lobby, Thilo Brodtmann.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro