Opinie-răspuns la opinia vicepreședintelui PSD: putem aboli cota unică, dar cu asta ce-am rezolvat?

Percep opinia prezentată zilele trecute în ZF de dl. Sorin Grindeanu, vicepreședintele PSD, ca o binevenită deschidere la dialog privind oportunitatea renunțării la ”exotismul” cotei unice. Sau să-i spunem mai bine renunțarea la ”perfuzia de bani pentru cei cu limuzine”?

Evident nu agreez această taxonomie care trimite cota unică în clasa speciilor de impozitare destinate exclusiv bogaților. Poziția mea este: ”acum nu e momentul de astfel de loterii fiscale”, la fel ca acum patru ani, când se vehicula revenirea la sistemul impozitării progresive, pe venitul global (vă aduceți aminte, cel unde se cereau angajați zeci de mii de consultanți, plătiți cu minimum 2.000 de euro) . Vorbesc de argumente pragmatice, care țin în primul rând de costurile de gestionare ale unui sistem progresiv eficient, un sistem care trebuie să vină la pachet și cu deduceri, credite fiscale care să merite efortul contribuabilului de a munci mai mult.

Nu vorbesc de argumente emoționale de genul ”este o lovitură adusă spiritului antreprenorial al acestei țări”. Sunt antreprenor de peste 12 ani, am 21 de ani de experiență în consultanță fiscală de afaceri: pot să spun că ar fi bine ca lucrurile să fie atât de simple și spiritul antreprenorial să fie corelat semnificativ cu o banală cotă unică!

Așa cum lucrurile nu sunt simple nici atunci când vrem să dăm vina pe cota unică pentru inegalitatea socială flagrantă de la noi. Și nu cred că putem găsi un caz mai notoriu decât SUA pentru a vedea cum un autentic sistem fiscal progresiv coincide cu un spirit antreprenorial legendar, dar și cu o inegalitatea socială de notorietate. Nu vreau să aduc acum în discuție dezbaterile vechi care se poartă peste Ocean privind o aerisire a Codului Fiscal incredibil de aglomerat (iată aici o propunere de combinație cotă unică – venit de bază universal) sau acele foarte proaspete dezbateri privind dacă și mai ales cum să se introducă o taxă pe marile averi.

Să venim mai aproape, în zona noastră de comparabilitate. A fost invocat cazul Poloniei, care a rezistat, într-adevăr, tentației de a se alătura clubului exotic al cotei unice. Polonia este, în continuare, printre țările europene cu o pondere ridicată a angajaților cu salarii mici (21,9%) înaintea Bulgariei (21,4%), Germaniei (20,7%), României (20%). Inutil să spunem că fiecare din această țară are o proprie înțelegere a noțiunii de salarii mici. (raport ”Earnings Statistics” Eurostat, martie 2021)

Poate că polonezii nu stau chiar atât de rău ca noi la raportul între cei cu salarii mari față de cei cu salarii mici, dar tot sunt departe de un model al echilibrului social așa cum este Cehia [1]. Cehia care, apropo, de anul acesta a renunțat la cota unică de 15% pentru a adăuga o cotă de 23% pe tranșa de venituri anuale peste (echivalent) 68.000 de euro (deci sensibil peste 3.000 de euro lunar, acel standard atât de invocat la noi! [2]). Și dacă tot suntem aici, Cehia a abolit de anul acesta taxa de solidaritate de 7% pe veniturile mari. In Polonia, taxa de solidaritate există de doi si este de 4% pe sumele care trec de pragul de 200.000 de euro venituri anuale. Dar ne așteptăm si aici la schimbări – vezi programul Polish Deal propus în vară.

Am făcut acest scurt slalom printre statistici pentru a vedea că se poate merge, politic, pe orice sistem, nu există un sistem unitar de cotă unică, așa cum și un sistem progresiv poate îmbrăca diverse forme… Bază de impozitare să fie! Și politică economică!

Ce punem în locul mesajului ”… Și avem și cotă unică” ?

Că noi nu am avut și nu avem un model real de cotă unică contează mai puțin acum. Aceasta a fost o direcție asumată acum mai bine de 15 ani, ca măsură a unui guvern liberal, dar, pentru corectitudine, era o propunere încă de pe vremea precedentului guvern PSD. Un mesaj care, mai ales pe fondul efervescenței aderării, vorbea de o deschidere spre simplitate fiscală, o invitație pentru investitorii de oriunde de a se concentra aici pe creșterea afacerilor, dacă se poate cele cu valoare adăugată și forță de muncă bine plătită, fără grija unui hățiș fiscal constrângător.

”… Și avem și cotă unică!”, anunță invariabil, de 15 ani, broșurile de promovare a destinației investiționale România. Că acest mesaj nu s-a transformat într-o reală politică de atragere a investitorilor, una pe măsura potențialului, un adevărat Romanian Deal în primul rând pentru oamenii acestei țări, asta nu mai e vina cotei unice. Nu din cauza cotei unice și încă uneia relativ mici suntem campionii paradoxului, țara europeană cu unul din cele mai complexe sisteme fiscale (vezi Index Tax Complexity) și una din cele mai reduse rate de fiscalizare. Să ne uităm poate și în curtea administrației noastre, cu proverbialele ei proceduri. Apoi să ne uităm și la cheltuielile sociale care, oricât le-ai plimba de la angajator la angajat, tot de 40% trec.

Să ne întrebăm și de ce nu am ajuns unde am fi putut ajunge? De ce, spre exemplu, această statistică prea puțin invocată: suntem, după Grecia, a doua țară europeană cu cea mai mică pondere a salariaților din ICT (tehnologia informației și comunicații) în total angajați! Cea mai mică pondere a salariaților cel mai bine plătiți în noua economie! Și asta în sectorul care a beneficiat de cea mai cunoscută facilitate pro-business din economia noastră – neimpozitarea angajaților din IT, măsură introdusă, spre laudă, chiar de un guvern PSD.

De ce? Pentru că nu e suficient să dăm mesaje! Pentru că nu e suficient că suntem stat UE, cu o poziție excelentă, cu salariați educați, vorbitori de limbi străine etc. Pentru că în acel mix numit politică economică mai e nevoie și de norocul de a avea o viziune pe termen mai lung de ziua de mâine, un curaj al alocărilor poate nepopulare, dar care să încurajeze domenii de viitor, investiții cu valoare adăugată mare, proiecte de țară etc. etc.

Chiar și un document recent al Joint Research Centre, serviciul de cercetare din cadrul Comisiei Europene, care analizează potențialele efecte pozitive ale creșterii progresivității în țările cu cotă unică [3] se încheie astfel – ”Creșterea progresivității sistemului fiscal poate duce la reducerea investițiilor în capitalul uman și astfel să pună în pericol creșterea economică. În compensare, reformele fiscale privind progresivitatea se cer însoțite de politici publice complementare în alte domenii, cum ar fi educația și pregătirea forței de muncă”.

Închei și eu cu această întrebare – avem astfel de politici publice? M-aș bucura sincer să avem acest noroc odată cu intrarea în noua etapă politică! În lipsa lui, spectrul de a rămâne ultima țară din UE având cota unică e cea mai mică problemă reală a României în acest moment. (Cel puțin poate fi folosit ca brand de țară exotică!)

PS. Dacă a venit vorba de probleme urgentissime, cred că o reevaluare a PNRR-ului românesc actual poate fi binevenită dacă duce la creșterea punctajului actual, mai ales în cazul tranziției digitale (avem acum un punctaj de trecere de 20,5%, pragul oficial fiind de 20%.). Acestea sunt, până una-alta proiectele de viitor, care ne dau șansa de a spune că lăsăm ceva generațiilor următoare, nu doar datoriile pe care le facem azi.

Dacă e nevoie, nu ezitați să apelați și la Instrumentul de sprijin tehnic al Comisiei, special creat pentru a ajuta statele membre în a face reforme. Și să nu uităm că este vitală concentrarea pe proiectele care au șanse reale să fie finalizate în următorii cinci ani, pentru a putea primi finanțare!

Folosesc acum această ocazie de a aduce aminte de existența măsurii C- 8I2 – ”Îmbunătățirea proceselor administrativ fiscale, inclusiv prin implementarea unui management de risc integrat”.

Aparent, nu e ceva care să sune atractiv pentru electorat. Dar … vin vremuri complicate, e clar că o să vină taxe peste taxe, la nivel european, național, ba chiar local, de ce să nu-i dai contribuabilului, votantului, măcar satisfacția că va plăti altfel: mai ușor, într-un sistem mai puțin rigid, ușor de înțeles și de aplicat, în care contribuabilul bun-platnic să nu se simtă hăituit, pentru că, nu-i așa, Fiscul se duce unde e riscul fiscal mai mare, acolo pune tunurile etc. Scrie în PNRR – până în trimestrul al patrulea din 2025, 60% din total controale se fac pe bază de date, documente aflate în posesia Fiscului. Investiții de aproape 200 de milioane, pe granturi. Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro