Gazul va rămâne combustibilul unei tranziții lungi

Energia într-o proiecție geopolitică posibilă

Înainte de a intra in subiect, permiteți-mi să vă reamintesc definiția geopoliticii: „știința care se ocupă cu analiza relaționării / tranzacțiilor trecute, prezente și viitoare dintre entități statale sau non-statale ținând seama de așezarea și structura geografică, structura populației, resursele disponibile, structura și organizarea politică, economică și socială și având ca scop explicarea unor acțiuni trecute și predictibilizarea unor comportamente și acțiuni viitoare.” Cu alte cuvinte obiectivul acestui articol este de a anticipa ceea ce se va întâmpla pe piața energiei în contextul conflictului din Ucraina pe baza câtorva informații neluate în seamă.

De ce se întâmplă ceea ce se întâmplă?

Încep prin a puncta câteva stări de fapt care nu au fost luate în considerare, avertismente lansate de lumea academică, de societatea civilă, uneori de politicienii statelor din proximitatea Federației Ruse, chiar și de presă, care au anticipat de ceva timp apariția unor conflicte și au intuit potențialul crizelor ce vor urma. Suntem obișnuiți cu „gândirea pe timp de pace” pe care o practicăm de câteva decenii. Bariera valorilor a coborat. Aveam credința că „nu ni se va întâmpla tocmai nouă”. Nemaiexistând competiție, spiritul critic a dispărut, instinctul de autoapărare s-a estompat. Establishmentul european (și național) a devenit incapabil să gestioneze situații ieșite din șabloane iar alegătorii nu au au mai fost atenți la procesul de selecție din interiorul partidelor și mai apoi la vot. Cei care trebuiau să ne păzească de spionajul și influența Federației Ruse probabil că au fost distrași de cine știe ce alte subiecte, de ne-am trezit dependenți de gazele și petrolul rusesc, cu toate că „nodurile și semnele” au fost la vedere și la Bruxelles, și la Berlin, și la Paris. La fel și cu potențiala dependență față de China cu solarele și eolienele. Mai adăugăm și slaba pregătire a „decidenților” care văd numai fotovoltaice și eoliene, nabăgând în seamă gunoiul municipal, agrobiomasa sau gazeificarea cărbunelui ca alternative la producția de energie.

Așa că:

Puțini s-au mai uitat către China

China a ieșit întărită din pandemie. Economia sa a crescut mult în anii pandemiei. Este normal: China este (încă) manufactura lumii. China deține monopolul unor metale și pământuri rare. China este prezentă în Africa, în special în zonele cu mari depozite energetice sau minereuri. China este cel mai mare consumator de energie de pe mapamond. Chinei nu îi convine poziția de hegemon a Statelor Unite.

Încă de la începutul războiului Federației Ruse cu Ucraina, China s-a plasat în siajul discursului oficial de la Kremlin, poziție cumva normală, având în vedere că ambele fac parte din BRICS (grupul Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud). Trebuie subliniat că țările membre BRICS acoperă 27% din teritoriul și 41% din populația planetei. Ambele țări sunt și semnatare a Tratatului de la Shanghai, ce înființează în 2001 Organizația pentru Cooperare de la Shanghai (OCS), alături de Kazahstan, Tadjikistan, Kargastan si Uzbekistan, ce se dorește a fi o instituție de contracarare a influenței americane în Asia centrală, adică tocmai într-o zonă bogată în depozite energetice. Din 2015 s-au alăturat India și Pakistanul iar din 2021, Iranul. OCS mai are câțiva membri observatori: Afganistan, Mongolia și Belarusul, astfel coagulându-se polul anti american. China se desprinde ca lider ale celor doua organizatii prin marimea economiei (de aprox. 10 ori mai mare decat a Rusiei) si a populatiei (idem). Datele sunt aici.

China este un mare consumator și importator de produse energetice, produse alimentare dar și de armament din Federația Rusă. Prima schimbare de poziție a membrilor BRICS și OCS a fost după dezvăluirea crimelor de război de la Bucha. China și-a menținut „părerea asupra operațiunii speciale militare”, dar nu adordă nici un sprijin economic sau militar substanțial Kremlinului. Zilele trecute ambasadorul chinez de la Kiev a declarat că Rusia a pierdut războiul cu Ucraina. Un ambasador, mai ales unul al Republicii Populare Chineze, nu vorbește fără voia Ministerului de Externe. Mai adăugăm și faptul că SINOPEC, un mare concern al statului chinez în petrochimie, și-a suspendat discuțiile cu rușii în orice proiect viitor de aprovizionare cu gaze.

Trebuie totuși să recunoaștem că această alianță Rusia – China este una conjuncturală deoarece fiecare țară are obiective diferite în afară de unul: limitarea supremației economice și militare a Statelor Unite. Există o mare presiune demografică a Chinei la granița comună cu Federația Rusă din extremul orient. Unele surse spun că deja sunt peste un milion de chinezi care muncesc în republicile federației aflate la granița sino-rusă. Cifra înseamnă cam 20% din totalul populației existente. (o analiză interesantă găsiți aici) În această stare de fapt, Federația Rusă este expusă unui mare risc. Nemulțumirea cetățenilor ruși din aceste teritorii față de metropolă fiind mare, nu este exclus ca să vedem o mișcare secesionistă din republicile orientale, iar un „ajutor” chinezesc nu este exclus. Precedente există inițiate de Kremlin. Cunoscând că teritoriile în discuție sunt bogate în depozite de materii prime și energetice (în special perol și gaze naturale) care se valorifică „federativ”, este posibil să se manifeste astfel de mișcări cu sau fără „ajutor”, precizând că politica chineză este de reducere a dependența de cărbune.

Conflictul ucrainian a umbrit alte subiecte și puncte de vedere importante

Există o distanțare a țărilor vorbitoare de limbi altaice față de Federația Rusă și o apropiere față de Turcia. Turcia, cu toate că este dependentă energetic față de Rusia într-o proporție din ce în ce mai mare (astăzi peste 80%, înainte de darea în folosință a Turk Stream având dependența de 76%), a furnizat echipamente militare Ucrainei. Turcia a sprijinit cu toată forța sa mișcarea politică a tătarilor fugiți din Crimeea. Turcia încurajează orice proiect care să dezlipească de Kremlin, politic și economic „stanurile”, foste soviete, „înfierbântând” zona caspico – caucaziană. De remarcat este că turcii atacă piața de armament după succesul rachetelor Bayraktar, astfel, chiar zilele acestea sunt prezenți și la București la Black Sea Defence and Aerospace cu oferte interesante.

Rusia, având presiunea de a alimenta cu trupe diviziile dislocate în Ucraina a început să-și retragă militarii din Siria. Iranul deja a început să înlocuiească aceste trupe rusești.

Revenind la China: Covidul nu a fost eradicat și s-a instaurat lockdown total în mai multe zone puternic industrializate care a dus la o contractare puternică a economiei și o scădere vizibilă a exporturilor de bunuri.

Japonia a început să aloce bugete din ce în ce mai mari apărării și a început să vorbească despre Insulele Kurile, încă disputate cu Rusia.

India anunță că nu va mai importa echipamente militare rusești.

Geopolitica gazului din extremul orient

Blocada economică impusă de majoritatea țărilor Federației Ruse a dus la o orientare către China a exporturilor de produse energetice. Dacă cu petrolul și cu cărbunele lucrurile sunt mult mai simple, gazul nu are decât posibilități limitate de a fi exportat: conductele și infrastructura pentru LNG. În acest moment Rusia furnizează Chinei doar 38 miliarde mc / an prin conducta Power Of Siberia, traseu ce se dorește a fi upgradat cu încă 10 miliarde mc / an. Mai mult, până în 2030 se dorește a fi pusă în funcțiune și Power of Siberia 2, care va avea capacitatea de 50 miliarde mc / an. Să vedem dacă se va realiza …Citeste continuarea pe Contributors.ro