Mult zgomot pentru nimic. Ostilitatea Turciei și ipocrizia Ungariei țin deocamdată Suedia la ușa NATO

Invazia armată rusă în Ucraina, prefigurată în 2014 prin preluarea în forță a Crimeii și susținerea fățișă a războiului civil în Donbass, ordonată de președintele Vladimir Putin în zorii zilei de 24 februarie 2022, i-a determinat pe guvernanții de la Helsinki și Stockholm să renunțe la neutralitate și să solicite aderarea la NATO, pentru a obține garanții de securitate.

Inițial, opinia publică din Finlanda și Suedia nu s-a grăbit să susțină ideile guvernanților, deși sprijinul pentru poporul Ucrainei a fost unanim, dar pe măsură ce războiul din Ucraina s-a dovedit a fi tot mai sălbatic și mai distructiv, sondajele de opinie au început să măsoare formarea unei majorități net favorabile aderării la NATO.

Privind retrospectiv, sprijinul finlandezilor pentru politica guvernului de la Helsinki, de aderare la NATO, a fost prompt și masiv, imediat ce trupele ruse au intrat în Ucraina, direct proporțional cu pericolul perceput din partea agresivului și imprevizibilului vecin de la răsărit.

În Suedia, însă, percepția opiniei publice privind pericolul rusesc este diferită și mai nuanțată, dar s-a format totuși de anul trecut o majoritate care sprijină politica de aderare la NATO, cu sau fără legătură cu faptul că alegerile din toamna anului trecut au adus la putere un guvern minoritar de dreapta, sprijinit de extrema dreaptă.

Finlanda a reușit să depășească obstacolele ridicate în cursul ratificării aderării la Alianță și s-a alăturat NATO în primele zile ale lunii aprilie ac. În schimb, Suedia nu a reușit să depășească obstacolele diplomatice ridicate de Turcia și Ungaria, state care se opun, fățiș – Turcia sau duplicitar – Ungaria, în calea accederii sale la Alianță.

Guvernul premierului Ulf Kristersson nu are multe soluții, în condițiile în care nu poate veni fără rezerve în întâmpinarea condițiilor ultimative impuse de președintele Recep Taiyyp Erdogan pentru a ridica vetoul țării sale, totuși suedezii continuă să susțină aderarea la NATO: mai multe măsurători sociologice ale Novus Group International arătau în mai ac. o majoritate oscilând între 53% și 58% în favoarea aderării Suediei la NATO[3].

De-a lungul timpului, Finlanda și Suedia au dezvoltat relații strânse cu NATO și membrii săi. Ca națiuni partenere ale NATO, forțele și sistemele lor de arme sunt deja interoperabile și au contribuit la mai multe misiuni NATO, cum ar fi cele din Balcani, Afganistan și Libia. În calitate de aliați integrați, următorul pas trebuia să vizeze, evident, garantarea securității reciproce.[4]

NOUA GUVERNARE DE LA STOCKHOLM ȘI ALTE CHESTIUNI POLITICE

Spre deosebire de situația din Finlanda, impulsul politic pentru aderarea la NATO s-a dezvoltat constant în timp.[5] Politica tradițională de neutralitate militară a Suediei, care era în vigoare de la începutul secolului al XIX-lea, a fost abandonată după sfârșitul Războiului Rece, iar din anul 2009 Suedia a încheiat diferite tratate de apărare reciprocă cu Uniunea Europeană și alte țări nordice.

Așadar, clasa politică suedeză nu a reacționat brusc, emoțional, în 2022, dimpotrivă decizia guvernului condus de Magdalena Andersson a fost una în logica procesului început în anul 2009, punctul culminant al schimbării politice ce s-a petrecut în ultimele decenii.

Din punct de vedere politic, liberalii suedezi au fost primii care au sprijinit aderarea la NATO, după intervenția militară în Kosovo, în 1999. Au fost urmați de moderați (2003, din cauza războiului din Irak al Americii) și de liberalii de centru și creștin democrați (2015, după prima invazie a Rusiei în estul Ucrainei).

Având în vedere că democrații suedezi (de extremă dreaptă) au decis în cursul lunii aprilie 2022 că aderarea la NATO este soluția care trebuie susținută, social-democrații premierului Andersson rămăseseră singurul partid mare care încă se mai opunea aderării.

Pentru social democrați dezbaterile interne au fost intense și în cele din urmă a avut de câștigat opinia pro-alianță, urmată de anunțarea, în luna mai 2022, alături de Finlanda, a depunerii candidaturii pentru integrarea în NATO.

Să rememorăm puțin: între anii 2019 și 2021, premier a fost Stefan Löfven, liderul creștin democraților, din partea unei coaliții care a cuprins moderații, cu sprijinul liberalilor și social democraților. Acesta a avut de gestionat criza pandemică Covid-19, într-o manieră de guvernare diferită față de majoritatea celorlalte state din Uniunea Europeană, și demisionat după ce a fost forțat printr-un vot de neîncredere în Parlament.

Următoarea coaliție de guvernare i-a adus împreună pe social democrați, stângiști, centriști și verzi, premier devenind Magdalena Andersson, liderul social democraților. Guvernul Andresson a organizat alegerile din toamna anului 2022 și tot acest guvern a aplicat pentru aderarea Suediei la NATO.

Campania electorală a fost marcată de dezbateri aprinse pe marginea aderării Suediei la NATO, ca urmare a invaziei ruse în Ucraina, dar și asupra nu mai puțin spinoaselor probleme privind criminalitatea, criza energetică, starea economiei și imigrația. Societatea suedeză a marcat clivaje în raport cu modul de susținere a soluțiilor propuse de politicieni la problemele enumerate anterior.

Alegerile au înregistrat fluctuații masive între blocurile de stânga și de dreapta, în diversele regiuni ale țării. Blocul de stânga a câștigat cele mai multe voturi în orașele mari și mai multe orașe universitare, cu marje importante în regiunea capitalei și în două municipalități suburbane din regiunea Stockholm.

În schimb, dreapta a reușit să obțină majorități în zeci de municipalități care fuseseră istoric dominate de social democrați, în special în regiunea centrală interioară Bergslagen. În această zonă istoric industrială, în Dalarna, coaliția de dreapta a câștigat pentru prima dată în istorie, iar în alte municipalități, în care din 1994 stânga obținea peste 50% din voturi, s-au întors către dreapta în toamna anului 2022.[6]

Așadar, social democrații au pierdut guvernarea, deși au obținut 7 mandate în plus față de 2018, pentru că nu au mai reușit să constituie o nouă majoritate pentru guvernare. Al doilea partid în preferințele electoratului suedez au fost democrații, care au obținut 11 mandate în plus față de 2018.

Inițiativa constituirii unei noi coaliții de guvernare a fost preluată însă de liderul moderaților, Ulf Kristersson, alături de creștin democrați și liberali, care pot conta în Parlament pe doar 103 voturi în total (creștin democrații au pierdut 3 mandate, iar liberalii 4 față de 2018), adică cu 4 mai puține decât au social democrații singuri.

Pentru a rezista cu guvernul său minoritar, premierul Ulf Kristersson are nevoie în Parlament de voturile democraților suedezi, care astfel sprijină guvernarea – printre altele și pentru că au obținut în schimb ca membri ai partidului (să nu uităm, de extremă dreaptă) să facă parte din birocrația guvernamentală.

În mod firesc, această guvernare de dreapta, susținută de extrema dreaptă, aduce cu sine o altă filozofie de administrare a statului și se raportează în mod diferit la rezolvarea problemelor ce țin de imigrație / politicile de azil, criminalitate, economie etc.

Pentru procesul de integrare în NATO, guvernul Kristensson ar trebui să aducă în principiu un suflu nou, diferit de cel al guvernului Andersson, ceea ce deocamdată nu s-a dovedit. Impresia pe care o dă guvernul condus de moderați este că dorește integrarea în NATO, dar nu cu prețul unor concesii „inacceptabile” făcute Turciei.

RELAȚIILE SUEDIEI CU TURCIA ȘI UNGARIA

Oficial, poziția Ankarei este că Suedia găzduiește membri ai unor grupări teroriste, în special aparținând PKK, care a fost desemnată organizație teroristă de Turcia, Uniunea Europeană și Statele Unite.

Recent, Suedia a introdus o nouă lege pentru a îngreuna finanțarea sau sprijinirea grupărilor teroriste, dar Ankara nu s-a declarat mulțumită, considerând că nu este „suficient de convingătoare”. Tobias Billstrom, ministrul de externe suedez, a invitat miercuri, 26 iunie ac., Parlamentul Turciei să „înceapă să ratifice candidatura Suediei”, deoarece „Stockholmul și-a îndeplinit obligațiile convenite cu Ankara”.

În schimb, Erdogan i-a transmis lui Stoltenberg, într-un apel telefonic organizat duminică, 25 iunie ac., că Turcia are o atitudine constructivă, dar schimbarea legilor terorismului de către Suedia este „golită de sens”, dacă susținătorii PKK vor continua să organizeze proteste la Stockholm.[7]

Sute de demonstranți au ieșit pe străzile din Stockholm duminică, 4 iunie ac., pentru a protesta împotriva aderării Suediei la NATO și a adoptării noii legislații antiteroriste. Demonstrația a fost organizată de rețeaua de organizații „Alianța împotriva NATO” – care include diferite grupuri pro-kurde, inclusiv Comitetul de Urgență Rojava[8] – și a fost intitulată „Nu aderării la NATO, fără legi Erdogan în Suedia”; manifestația a fost permisă de autoritățile suedeze, în ciuda apelurilor Turciei de a o interzice.

Tomas Pettersson, purtătorul de cuvânt al alianței împotriva NATO, a declarat la proteste că Turcia îi hăituiește pe kurzii stabiliți în Suedia și că ideea din spatele noii legislații este să existe „o arestare, un proces și o victimă” și abia apoi Recep Tayyip Erdogan va fi mulțumit și va „permite” Suediei să intre în NATO.

Daniel Riazat, membru al Parlamentului din partea stângii, s-a declarat împotriva legislației antiteroriste și a afirmat:

„Suntem aici pentru a le spune lui Ulf Kristersson și Tobias Billström să nu cedeze politica internă în fața dictaturii Turciei, să rămână la latitudinea poporului suedez să decidă. Suntem împotriva faptului că Suedia a introdus în care încearcă să incrimineze grupuri politice, care au fost lăudate până de curând. Legislația terorismului este la un nou nivel. Trist este că ei (partidele de dreapta, n.m.) o leagă de aderarea Suediei la NATO și că l-au lăsat pe Erdogan să decidă ce fel de politică ar trebui să aibă Suedia pentru a se alătura unei alianțe militare.”[9]

Sâmbătă, 21 ianuarie ac., la Stockholm au fost organizate proteste împotriva condițiilor impuse de Turcia Suediei pentru a-i permite aderarea la NATO, în cursul cărora un protestatar a dat foc unui exemplar al Coranului. Protestul a fost susținut de kurzi, dar a existat, separat, și un miting al unor demonstranți pro-Turcia, care s-a desfășurat în fața ambasadei Turciei în capitala Suediei.

Arderea Coranului a fost organizată de Rasmus Paludan, lider al partidului politic danez de extremă dreaptă „Hard Line”. Paludan, care are și cetățenie suedeză, a consemnat în permisul pe care l-a obținut de la poliție că protestul său vizează islamul și încercarea președintelui turc Tayyip Erdogan de a influența libertatea de exprimare în Suedia.

Ministrul suedez de externe, Tobias Billstrom, a declarat cu această ocazie că provocările islamofobe sunt îngrozitoare: „Suedia are o libertate de exprimare extinsă, dar nu înseamnă că guvernul suedez sau eu însumi susțin opiniile exprimate la proteste”.[10]

În fine, Salwan Momika, un irakian de 37 de ani care s-a refugiat în Suedia, a rupt în bucăți și a ars un exemplar din Coran în fața celei mai mari moschei din Stockholm, în prima zi de Eid al-Adha, marea Sărbătoare a Sacrificiului celebrată de musulmanii din întreaga lume (28 iunie ac.). Poliția anunțase anterior că a autorizat „manifestația”, pentru că „riscurile de securitate nu sunt de natură să-l interzică”.[11]

Turcia de astăzi, condusă de conservatorul naționalist Recep Taiyyp Erdogan, care își revendică prin modul său de manifestare politică și un rol de apărător al islamului – moștenitor al marilor califi otomani ai lumii islamice -, se consideră îndreptățită să formuleze condiții dure în relația diplomatică cu statul democratic liberal și laic Suedia, chiar dacă acestea pot fi considerate un amestec în politica sa internă.

Pe de altă parte, refugiații kurzi din Suedia, care organizează demonstrațiile anti-Erdogan și chiar împotriva politicii de aderare la NATO, bizuindu-se pe unele platforme suedeze de stânga, se simt îndreptățiți să acuze dreapta, care susține guvernul lui Ulf Kristersson, că se folosește de dezbaterile privind aderarea la NATO pentru a impune legi care să facă dificilă viața unor imigranți, făcând implicit jocul lui Erdogan.

Pentru că guvernul nu are un „plan B”, așa cum recunoaște ministrul de externe Tobias Billstrom, Stockholmul este destul de vulnerabil, de fapt, în fața pretențiilor vehemente ale Ankarei, ceea ce este evident stânjenitor în plan intern, acolo unde cetățenii își pot pune întrebări legitime privind cedările pe care guvernul lor le face în fața arogantelor pretenții ale lui Recep Taiyyp Erdogan.

Cât despre opoziția Ungariei la aderarea Suediei la NATO, mai ales după ce, în martie ac., Parlamentul de la Budapesta a ratificat cu 182 de voturi pentru (din 199) aderarea Finlandei la Alianță[12], aceasta este dictată strict de deciziile lui Viktor Orban. –Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro