De ce „au plecat” din România o treime dintre refugiații ucraineni în ultimul an? O analiză a evoluției fluxului de refugiați din Ucraina în România
Principalele motive pentru care scade numărul de refugiați din Ucraina care stau în România și creșterea mobilității pendulare țin de o serie de aspecte interconectate. În primul rând, cadrul legal din România a suferit schimbări frecvente care pot îngreuna de exemplu nu doar angajarea persoanelor străine (inclusiv refugiații), ci și „păstrarea” acestora la locul de muncă după angajarea lor. Pe lângă aceste schimbări frecvente, cadrul legal pentru integrarea străinilor (inclusiv a refugiaților) în România a rămas incomplet și adesea neclar. Există de exemplu lacune importante în ceea ce privește drepturile persoanelor străine (ca de exemplu cele civico-politice) dar și puțină conștientizare din partea instituțiilor publice cu privire la responsabilitățile lor față de aceste persoane
Acum mai mult de un an scriam un articol despre mobilizarea exemplară a societății civile, a populației generale și a instituțiilor publice în fața numărului mare de persoane strămutate din calea războiului din Ucraina și cum aceasta a generat un val de aprecieri la nivel internațional la adresa României.
Tot mai multă lume se întreabă care este situația actuală, la aproape doi ani de când România a devenit una dintre principalele țări de tranzit și destinație: a crescut numărul de persoane care tranzitează România? Dar a celor care obțin un permis de protecție temporară sau se stabilesc aici? Care este profilul socio-demografic? Ce efect au avut schimbările legislative din ultimii doi ani asupra perspectivelor refugiaților din Ucraina? Cum vede populația locală fluxul de refugiați din Ucraina? Acest articol urmărește să răspunde la aceste întrebări folosind cele mai recente date și cercetări disponibile.
În ultimii doi ani au fost înregistrate aproape 5.5 milioane de treceri ale frontierei dinspre Ucraina spre România (dintre care mai mult de 1.5 milioane via Republica Moldova). În sens invers, din România spre Ucraina un număr de 3.4 milioane de treceri au fost înregistrate în același interval de timp. Imaginea de mai jos reprezintă evoluția acestor intrări/ieșiri pentru ultimii doi ani și ne arată câteva detalii interesante. În primul rând că există o anumită „sezonalitate” în aceste fluxuri de tranzit – exceptând primele săptămâni de după declanșarea invaziei de la sfârșitul lunii februarie 2022, cel mai mare volum de intrări/ieșiri are loc în preajma vacanțelor de vară (iulie-august) și iarnă (noiembrie-decembrie). În al doilea rând, în ciuda așteptărilor de stabilizare în timp, poate fi observat de fapt un trend de ușoară creștere a tranzitului prin România, în special în ultimele 6-7 luni după modificarea programului „50/20” de sprijin a refugiaților din Ucraina.
Distribuția proporției de femei/bărbați/copii din total persoanelor care tranzitează România a rămas aproximativ aceeași pe parcursul celor 2 ani, cu aproximativ ¼ fiind bărbați și 1/5 minori. În aceeași manieră, principalele puncte de intrare/ieșire din România au rămas cele din nordul țării – Siret (1.9 milioane), Sighet (700.000) sau Hamleu (330.000).
În schimb, modificări importante au apărut în ceea ce privește tipul de punct de trecere a frontierei prin care se intră în România după cum ne arată și imaginea de mai jos. Dacă la începutul invaziei punctele de trecere a frontierei dintre Republica Moldova și România au fost cele mai tranzitate, în timp cele mai utilizate puncte au devenit cele dintre Ucraina și România urmate de cele maritime/aeriene sau cu alte țări (Bulgaria, Ungaria, Serbia).
De asemenea, dacă în primele zile de la începutul invaziei principalele puncte de trecere a frontierei prin care ieșeau din România cetățenii Ucraineni au fost cele de la granița cu Ungaria, în timp cele mai tranzitate puncte au devenit cele dintre România-Ucraina și România-Bulgaria după cum arată imaginea de mai jos, indicând o re-orientare a fluxului de persoane dislocate din Ucraina.
Aceste modificări indică o importantă schimbare, de la tranzit „unidirecțional” dinspre Ucraina spre alte țări din Europa de Vest în primele luni din 2022 spre un tip de tranzit cu multiple ieșiri și intrări din Ucraina. Așa cum menționam și mai sus, în ultimul an se poate observa o intensificare a acestui tip de mobilitate „pendul”, dar în special ultimele 6-7 luni după modificarea programului „50/20” de sprijin a refugiaților din Ucraina se remarcă în acest sens.
O altă modificare importantă survenită în ultimele luni ține de numărul de persoane dislocate din Ucraina care locuiesc în România după cum arată și imaginea de mai jos. La începutul lunii februarie 2024 erau înregistrați 78.7 mii cetățeni din Ucraina în România, cel mai mic număr raportat din martie 2022 până acum. Cel mai mare număr a fost atins în urmă cu exact un an, în februarie 2023, cu 113 mii persoane. Cu alte cuvinte, în ultimul am aproape 35 de mii de persoane (aproximativ 1/3) au „renunțat” la rezidența în România și au preferat să se întoarcă în Ucraina sau să migreze spre alte state după cum indică și alte studii.
Scăderea numărului de Ucraineni înregistrați în România pare a fi în strânsă legătură cu observația de mai sus în ceea ce privește mobilitatea pendulară – tot mai multe persoane par să petreacă scurte perioade de timp în Ucraina și România în locul unei rezidențe de lungă durată în România.
Acest fenomen pare a fi confirmat și de numărul și distribuția permiselor de protecție temporară emise în România care a ajuns la un total de 152 de mii din martie 2022 până în ianuarie 2024 dar a căror număr / lună a scăzut începând cu luna aprilie 2023 după ce timp de mai multe luni (iunie 2022 – aprilie 2023) a fost relativ stabil după cum indică figura de mai jos. Din nou, scăderea devine mai abruptă în special în ultimele 6-7 luni după modificarea programului „50/20” de sprijin a refugiaților din Ucraina
Mai mult de atât, acest lucru este indicat și de județele/localitățile în care au fost emise cele mai multe permise de protecție temporară în ultimii doi ani care (cu excepția Bucureștiului) sunt cele din imediata vecinătate a Ucrainei (Constanța, Maramureș, Galați, Suceava) iar acest lucru s-a accentuat cu trecerea timpului.
Principalele motive pentru care scade numărul de refugiați din Ucraina care stau în România și creșterea mobilității pendulare țin de o serie de aspecte interconectate. În primul rând, cadrul legal din România a suferit schimbări frecvente care pot îngreuna de exemplu nu doar angajarea persoanelor străine (inclusiv refugiații), ci și „păstrarea” acestora la locul de muncă după angajarea lor. Pe lângă aceste schimbări frecvente, cadrul legal pentru integrarea străinilor (inclusiv a refugiaților) în România a rămas incomplet și adesea neclar. Există de exemplu lacune importante în ceea ce privește drepturile persoanelor străine (ca de exemplu cele civico-politice) dar și puțină conștientizare din partea instituțiilor publice cu privire la responsabilitățile lor față de aceste persoane. Nu în ultimul rând, deși legislația și politicile publice adoptate în România pentru a acomoda fluxul refugiați ucraineni respectă în mare măsură direcțiile stabilite de cadrul UE, majoritatea acestor modificări nu au fost făcute cu implicarea directă a refugiaților prin consultări publice.
În strânsă legătură cu discuția despre cadrul legislativ, deși „pe hârtie” refugiații au acces la întreg spectrul de servicii sociale din România, realitatea ne arată că și ei se lovesc de aceleași bariere ca și mulți dintre cetățenii români în relația cu statul dar fără a avea la îndemână mecanisme adaptive (de coping) ale acestora. De exemplu, au existat întârzierile semnificative (uneori chiar și aproape 1 an) cu decontarea cheltuielilor programului „50/20” dar și cu plățile pentru noul program de asistență a refugiaților din Ucraina, ceea ce a condus la o vulnerabilizare și mai mare a beneficiarilor acestor programe. Un alt exemplu vine din domeniul educației pre-universitare unde deși există dreptul de a participa în sistemul public de educație, din cauza barierelor de limbă și instituționale doar o mică parte dintre copiii din Ucraina sunt de fapt înscriși în acesta iar o proporție semnificativă (aproximativ 1 din 4) nu sunt înscriși în nici o formă de educație formală nici în România nici în alte țări.
Se poate observa de asemenea o scăderea în ceea ce privește disponibilitatea populației locale de a sprijini refugiații din Ucraina iar în context internațional cetățenii români se declară ceva mai moderați după cum arată și imaginea de mai jos. De asemenea par să existe și diferențe regionaleimportante între diverse orașe/zone din România în ceea ce privește percepția impactului pe care fluxul de refugiați l-a avut la nivel local. Nu în ultimul rând, datele arată că aproximativ jumătate dintre cei care au găzduit persoane dislocate din Ucraina (astfel un grup care a avut interacțiuni consistente cu aceștia) cred că venirea refugiaților a dus la o creștere a prețurilor chiriilor/locuințelor dar și a prețurilor în general. –
INTERVIURILE HotNews.ro