Trafic rutier: băi, criminalilor, omorâți-mă încet

Este vorba de traficul rutier de zilele astea din oraș. Mașinile, în plin COVID, au devenit arme de apărare. E plină strada zi și noapte. Unde se duc turbații? Nu știu. Hâța-hâța. Hai la mare? Hai la munte? Slab! Se practică: hai până la colț, hai până la șaorma, hai 2 blocuri, 2 case mai încolo. Strada e plină de luzări care nu mai știu “ce-i s-o iei la picior”/ “doi pași pe jos/face glezna frumos.” Și și-au luat mașini la mâna a doua, pe credite. E jale. Și-au luat tancuri ca să meargă, repet, doi păsuți. Uite-i! Am scos și eu mașina din parcare, după 7-8 zile. Uite ce-am pățit.

În primul rând, se verifică teoria aia socială. Nu faci nimic, nu faci un pas din casa ta, ești pasiv dar într-o lume dementă. Oricât de out ai fi, ești băgat în horă, ești strivit de gloata care intră în mișcare browniană. Joacă tontoroiul în jurul tău.

Este vorba de mașina mea acum. Am pus-o la umbră pe o străduță interzisă. Prima înebuneală. Tot soiul de șoferi mi-au blocat-o. “Avem o lucrare în bloc”, “Ne scuzați 2 minute am avut treabă!” – băi, ce hahalere…

A doua nebuneală. Mașina era plină de rahați de porumbei, pescăruși, câini dingo. Ca să ies, mi-a luat mult să mă lupt cu oamenii și rahații. Deci, într-o fundătură de lume. OBLIGATORIU TREBUIE SĂ O ARZI, ALTFEL EȘTI RĂHĂȚIT ȘI BLOCAT.

Apoi, ies pe stradă. Unul îmi taie calea și mă claxonează. Unul mă depășește pe strada Traian, din față venind un autobuz. E zebră? Trec trei mașini pe zebră, speriind o femeie c-un copil. Iau claxon acolo că are strada ailaltă prioritate, iau claxon dincolo că l-am lăsat pe un amărât să intre de pe un drum lateral. Iau claxon că nu trec pe galben. Claxon și deget aici. Dincolo mi-o ia unul în față numai de al dracului, văzuse drumul liber. I s-a părut că merg prea încet cu 60 pe oră. M-a depășit pornind din spatele meu și uite-l, tăindu-mi fața. Sunt năuc deja.

Unul sare în fața mea din dreapta de pe drum fără prioritate. Merg încet. Ăștia vor să mă ucidă! Nu se respectă nicio regulă, eu, luzăr, amărât, autist, cu o mașină plină de rahat, o iau după reguli. Greșit!

Psihologia ăstora scăpați din cușca de COVID e să atace, să omoare, „s-o calce”. Și nu-s curieri toți. Sunt amărâți, ca mine! Obsedați de treburile lor mici.

Îl văd pe unul cu o rablă zdrăngănind din toate tablele, cândva Volvo mândru, cum pe o stradă îngustă o taie cu 100 pe oră. Pornește de la colț, demarează, apoi pune frînă după 100 de metri că e traficul blocat. Astea-s cele mai țărănești. Demaraj, claxon să te dai la o parte, apoi, frână bruscă.

E blocat în față, băi, tu nu vezi? E “criminal” și criminal. L-a dilit statul în casă! Niciun polițist nu-i în stare să-i oprească pe nebunii ăștia. Nicio lege nu respectă. Nu-i interesează nimic. Nici degetele ridicate a m-e, nici urletele, nici claxoanele, nici amenzile. Pur și simplu lumea s-a țăcănit.

Mașinile se văd, se miros, stau una-n fundul alteia, se “îmbrățișează”, se tamponează ușor, se întrec ca nebunele. E un viol descreerat în stradă.

Oamenii nu-s ei la volan. Sunt dumnezei, draci, mătărângi fără cap, suflet. Se oprește milimetric de fundul ăluia din față. Își bușesc sistematic creierii. E zgomot de fiare, de table deslănțuite.

Opriți-vă, băi, criminalilor. COVID_ul o să vă bage iar în casă. Bucurați-vă de aer, de libertate, de lumina soarelui.

Am mare oftică și pe ăia care-și lasă minute, ore-n șir mașinile cu aer condiționat deschis. Ei pleacă să-și cumpere țigări, să ia o pâine. Parchează în mijlocul străzii, pe banda a 2-a, a treia, cu motor și aer condiționat deschise. Și-i vezi în chiloți că vin de la magazin cu o pâine și un pachet de țăgări. Nevinovați. Ce vreai, bă?

Mașinile stau și dau noxe la greu. Ce respect pentru climă, pentru viață? A dat turbarea în oameni după ieșirea din COVID. Și regula este: îmi respect nebunia, să moară toți, ca să trec eu cu nesimțita mea de mașină!

TREBUIE VĂZUTE STATISTICILE. Cred că de lock-down toți și-au luat de pe emag mașini. De unde au bani, frate? Deci, n-au stat să se gândească la soartă, la încălzire globală, la mâncare de pangolin toxică. Nu, ce voce interioară a binelui pe lume.

Cred acum: ăștia cu toții au stat acasă GLOVO le livra liliac fript și cumpărau de pe emag rable pe credit. Orice rablă a devenit tanc, LUX, pentru că a fost cumpărată cu sudoarea inconștienței. Și luptă în trafic ca o leoaică în călduri.

Bucureștiul e plin de fiare vechi devenite în capul multora „luxuri”. Și au încăput pe mâna unora care n-au decât o regulă în cap, conștient sau nu spusă: Celălalt trebuie strivit!

Băi, criminalilor, viteză mai mică pe străduțele Bucureștiului. Sunt eu, bietul. Iau mașina numai dacă am nevoie chiar acută. Ucideți-mă încet. Vreau să sufăr