Sari direct la conținut

Concertul de la Viena, cu Cătălin Sava. Șaorma de pe 1 ianuarie. Traffic jam DN1, Valea Oltului. Tradiții și obiceiuri la români și-n 2023

HotNews.ro
Traffic jam, Foto: ROBERT BROOK / Sciencephoto / Profimedia
Traffic jam, Foto: ROBERT BROOK / Sciencephoto / Profimedia

Ce-ar fi An Nou e an fără ritual! Orice an o fi, oricum s-o numi! Eu încep pe 1 ianuarie la ora 12 fix cu Cătălin Sava, prezentând Concertul de la Viena. Alții, iată-i pe 1 ianuarie seara la coadă la șaorma și-n ultima zi de “libere” țușt la coadă în trafic. Aseară, la Șaorma Dristor – Budapesta era coadă de 20 de metri. Ce minune! După ora 16 se anunță coșmarul: statul în mașină pentru întoarcerea acasă, pe DN1, pe Valea Oltului. Concertul de la Viena, Șaorma și Traffic jam ce reîntoarcere la viață!

New Year’s Concert 2023 with Franz Welser-Möst, dar mai ales cu Cătălin Sava

Să mi se spună oricum, mie îmi place Concertul de la Viena, “dirijat” de Cătălin Sava. Mi se rupe de șantaje (apropo s-a stins destul de repede marele patriotism cu “boicot Viena” contra Austria în problema out of Schengen). Eu vreau Concertul de la Viena “dirijat” de Cătălin. Îmi place ceea ce văd: vocea lui Cătălin. Are o distincție solemnă. Și s

e potrivește cu acest ceremonial. Și e o voce care vibrează, care e vivace, spumoasă precum concertul. Și Cătălin vorbește cât trebuie. Și Cătălin e discret. Se integrează în decor și-n același timp baletează “cu vocea” lui. Recunosc, Cătălin e ca o șampanie. E ca repertoriul “roz-bombon” al Concertului. E în ton cu sala și publicul – șampanizați. E precum baletul – șampanizat și el. Iată ritualul meu. Da, văd concertul pe 1 ianuarie ca să văd lumea asta șampanizată, festivă și să aplaud ca nebunul Marșul Radetzki, Dunărea Albastră și Cătălin Sava.

Șaorma cu de toate de pe 1 ianuarie

Să mi se spună orice, dar mie îmi place să mă plimb și să mă zgâiesc prin fața Șaormeriilor, în seara de 1 ianuarie. Ce să fac? Îmi place viața! Îmi place pofta de viață a Bucureștenilor. Aseară, am luat-o spre Parcul Tineretului pe la ora 6 seara. Era coadă! Deci, după sarmale, antricoate, pește, tort, cârnați, somon, icre de Manciuria, boeuf, e tradiție să lingi o șaorma de 1 ianuarie. Ce vis! Ce idee! De fapt, ce-i cu șaorma asta de 1 ianuarie? Simplu. E poftă nebună de viață! Paradoxal, e un chef de a ieși din casă și apoi repede de a te îngreuna ca o valiză de mers în Malibu. E un gol al anului nou ce trebuie obligatoriu , al imprevizibilului an nou ce trebuie imediat astâmpărat. Privesc nebun această tradițională coadă de AN Nou! Și citesc prin vitrină foiala fomiștilor, graba nebună a șaormarilor, revărsarea de mirosuri, sosuri (îmi place să văd și să-nghit în sec). Și situația nu-i doar în București. E peste tot în țara asta unde omul simte nevoia “să iasă” de 1 ianuarie seara. Să iasă, unde? Să se plimbe, plimbe la șaorma, acest templu al zeului Carne.

Traffic Jam/îngreunat, aglomerat pe DN1, Valea Oltului

Uite așa va fi și în 2023, și-n uichenduri și de Paște și de Anul Nou 2023-4. Să mai înjur ministerul transporturilor? De ce să fiu eu prost? M-am gândit de multe ori de ce nu e nicio revoltă pentru arsul benzinei pe DN 1, sau pe Valea Oltului? Cum putem sta cuminți în coadă ore, ore din viața noastră fără ca acest stat să nu aibă consecințe. Fiindcă cineva e de vină. Se zice: veniți ca oile! Mergeți pe ocolitoare! Sau “e prea multă lume deodată” nicio șosea n-ar face față. Bine, dar totuși vorbim de niște zone care n-au fost lărgite, gândite altfel de pe vremea lui Ceaușescu. De ce nu se face nimic? Păi, de vină sunt cei care preferă acest ritual, cei care nu se revoltă împotriva umilinței, câtă e. Și de ce nu se revoltă lumea că stă ca oaia în turmă ore-n șir? Odată pentru că-ș petrece timpul pe device-uri, zic eu. Ce fac acasă? Stau pe divaisuri? Ce fac în mașină? Stau pe divaisuri. În mașină e ca acasă, zic. Văd filme, ascultă muzică, o ard pe net. Apoi, de ce nu se mai revoltă lumea după aia? Fiindcă o dată scăpați de traffic jam fiecare se duce acasă și uită coșmarul. Care coșmar nu e nici el prea dur, nu? Coagularea unei revolte? Ce vis, ce durere.

De Crăciun, sarmale și piftie. De Anul Nou, șampanie. Ritualurile nu se opresc pș 31 decembrie, ora 24. Nu. Continuă de AN NOU:

Concertul de la Viena, cu Cătălin Sava. Șaorma de pe 1 ianuarie. Traffic jam DN1, Valea Oltului. Tradiții și obiceiuri la români și-n 2023 și-n veacul vecilor!

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro