Sari direct la conținut

SURSE Un nou moment tensionat intre Dragnea si Tudose. Ce i-a cerut liderul PSD si ce i-a raspuns premierul

HotNews.ro
Mihai Tudose si Liviu Dragnea, Foto: Hotnews
Mihai Tudose si Liviu Dragnea, Foto: Hotnews

Intre liderul PSD, Liviu Dragnea si premierul Mihai Tudose a avut loc, in ultima saptamana din 2017, un nou moment tensionat, au declarat pentru HotNews.ro mai multe surse din partid. Potrivit acestora, Dragnea s-ar fi deplasat la sfarsitul saptamanii trecute la guvern pentru a-i cere premierului Tudose sa nu publice in Monitorul Oficial decizia de schimbare din functie a sefului Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale (ANRM) si sa o reinstaleze in functia de secretar de stat pe Oana Schmidt Haineala, care a castigat procesul impotriva deciziei CSM de incetare a detasarii la Ministerul Justitiei. Potrivit surselor HotNews.ro, premierul Tudose i-ar fi respins ambele solicitari.

Mai mult, intre cei doi ar fi existat un schimb dur de replici, Tudose amenintand ca pleaca el din birou daca nu iese Dragnea. Acest schimb de replici n-a fost confirmat insa decat de o singura sursa. Intre timp, decizia de eliberare din functie a sefului Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale, Gigi Dragomir, a fost publicata in Monitorul Oficial. Dragomir fusese numit de premierul Tudose in data de 4 octombrie la sefia ANMR, desi avea zero experienta in domeniu. Pentru mentinerea lui Dragomir ar fi insistat insa unul dintre baronii care il sustin pe liderul PSD. In ce priveste reistalarea Oanei Schmidt Haineala, inca nu e clar daca premierul o va numi in functia de secretar de stat.

Pe de alta parte, premierul Tudose a mai facut o miscare interpretata tot ca un mod de a-si fideliza oamenii cheie. Guvernul a emis o ordonanta de urgenta, publicata in Monitorul Oficial pe 29 decembrie, prin care vicepremierii au primit un aparat propriu de lucru format din secretari de stat si consilieri. In cabinetul Tudose exista trei viceprim-ministri: Marcel Ciolacu (PSD), Paul Stanescu (PSD) si Gratiela Gavrilescu (ALDE).

Astfel, prin OUG 115 a fost abrogata prevederea potrivit careia „Viceprim-ministrul este ajutat în activitatea sa de unul sau mai mulți consilieri de stat, numiți, respectiv eliberați din funcție prin decizie a primului-ministru, la propunerea viceprim-ministrului” si s-a adaugat un articol prin care viceprim-ministrul primeste aparat de lucru propriu.

HotNews.ro a publicat in premiera pe data de 29 decembrie informatia ca Liviu Dragnea a pregatit deja terenul pentru asaltul final la premierul Tudose. Mai multe surse din partid au confirmat pentru HotNews.ro ca liderul PSD se gandeste la convocarea unui congres extraordinar, intentie discutata recent cu Paul Stanescu si Niculae Badalau. Cu o eventuala convocare a Congresului, planificat cat mai curand posibil dupa Anul Nou, pana pe data de 1 februarie, Dragnea ar urmari in primul rand reconfirmarea sa in functia de lider al partidului in cel mai inalt for de conducere.

Citeste si

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro