Sari direct la conținut

Senatorii PSD și ALDE au votat ca ministrul Daniel Andrușcă să răspundă în scris la întrebările opoziției, pentru că a terminat timpul alocat

HotNews.ro
Danut Andrusca (dreapta), la preluarea mandatului, Foto: Ministerul Economiei
Danut Andrusca (dreapta), la preluarea mandatului, Foto: Ministerul Economiei

Senatorii PSD și ALDE au votat luni ca ministrul Economiei, Daniel Andruşcă, să răspundă în scris la întrebările formulate de opoziție la dezbaterea moțiunii simple care îl viza deoarece şi-a epuizat timpul alocat în debutul dezbaterii. Mihai Goțiu (USR) spune că puterea și-a cenzurat propriul ministru.

La dezbaterea moțiunii, intitulată „Daniel Andruşcă – piesă de mobilier în minister. Incompetenţa falimentează România” – și care a fost respinsă, PMP Traian Băsescu s-a declarat nemulţumit că ministrul a depăşit cele 15 minute care i-au fost alocate în debutul dezbaterii moţiunii, motiv pentru care a propus: „A vorbit 30 de minute din care nu s-a înţeles nimic. Asta înseamnă că moţiunea este îndreptăţită. Un ministru care nu reuşeşte să rezume în 15 minute ce are de spus, chiar e incompetent. Ca atare, vă rog să îi tăiaţi timpul de răspuns de după dezbatere”, potrivit Agerpres.

Preşedintele de şedinţă Adrian Ţuţuianu (PSD) a precizat că Andruşcă a vorbit 17 minute şi 20 de secunde, iar la finalul dezbaterilor a anunţat că ministrul Economiei va răspunde în scris întrebărilor senatorilor pentru că şi-a epuizat timpul alocat în debutul dezbaterii.

Senatorii Opoziţiei, inclusiv Traian Băsescu, au criticat această măsură şi au pledat pentru îngăduinţa plenului de a-i acorda timp ministrului pentru răspunsuri orale, dar Dănuţ Andruşcă nu s-a mai adresat încă o dată plenului.

Senatorul PSD Gheorghe Marin a susţinut că moţiunea este este doar „un pretext pentru un atac politic la cabinetul Dăncilă”.

„Nu suntem în faţa unei moţiuni, ci în faţa unui atac politic gratuit iresponsabil. (…) Textul moţiunii nu este altceva decât un pretext pentru un atac politic la cabinetul Dăncilă. Iniţiatorii au făcut în textul moţiunii un ghiveci în care au amestecat Fondul suveran cu întrebări despre subiecte care nu au legătură cu activitatea Ministerului Economiei, folosind dezinformări şi încercând să creeze neîncredere în actul de guvernare. Textul pe care l-au propus senatorii de la PNL şi USR este unul nesimţit prin titlu şi mincinos prin conţinut”, a spus Marin Gheorghe, justificând votul împotrivă al senatorilor PSD.

Mihai Goțiu, de la USR, a scris pe pagina sa de Facebook că „nu e o glumă”, senatorii PSD și ALDE „și-au cenzurat propriul ministru” și au votat ca Daniel Andrușca „să nu mai vorbească!”.

„Ce s-a întâmplat? În prima intervenție pe moțiunea depusă împotriva sa, Andrușca și-a epuizat (și a depășit) timpul alocat de 15 minute. Ce a boscorodit în timp ce citea de pe foaie, doar el a înțeles și cei care i-au scris discursul. În timpul dezbaterilor, ministrului i-au fost adresate mai multe întrebări. Președintele de ședință a propus să răspundă în scris, pentru că și-a epuizat timpul. Opoziția a propus ca d-lui Andrușca să i se acorde timp pentru a putea răspunde întrebărilor care i-au fost adresate, în timpul ședinței.

Surpriză! Membrii coaliției de guvernare au votat împotrivă. Să nu care cumva să-l auzim și noi pe d-l ministru cum vorbește liber, fără foaie în față!

Nici nu știu dacă e de râs sau de plâns, dar mi-e greu să înțeleg cât de lipsit de coloană vertebrală poate fi ministrul ăsta. Păi când partidul îți dă o asemenea palmă, umilindu-te, în direct, în public, arătând unei țări întregi că ești doar o marionetă care, cel mult, are dreptul să citească (prost) o poezie (proastă) cum să nu-ți dai, singur, demisia?”, a comentat Mihai Goțiu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro