Dispute în USR. Goțiu se declară „revoltat” de proiectul privind închisoarea pentru promovarea ideilor comuniste: „E la ani lumină de scopul declarat”
Senatorul USR Mihai Goțiu se declară „surprins, iritat și revoltat” de proiectul de lege semnat de colegii săi de partid care prevede pedepse cu închisoarea pentru promovarea ideilor comuniste.
„Mă delimitez în mod public de această propunere legislativă, care e la ani lumină de scopul ei declarat”, a scris Goțiu pe Facebook.
13 deputați USR, printre care și președintele partidului, Dan Barna, au depus la Senat un proiect legislativ care prevede închisoare până la zece ani pentru promovarea ideilor și doctrinelor comuniste. De asemenea, inițiativa prevede desființarea de drept a organizațiilor cu caracter comunist.
Senatorul USR susține că inițiativa nu a fost suficient dezbătută în partid și „lasă loc de interpretări legitime că ar putea da naștere unor abuzuri inimaginabile, unor decizii discreționare și, mai grav, că ar putea duce la cenzură și sancționare penală pentru delict de opinie”.
„Ideea asocierii simpliste între ideologia fascistă (ideologie rasistă și xenofobă la modul intrinsec) și idei și concepte ”comuniste” necesita o dezbatere și o analiză mult mai atentă, la fel cum era necesară o asemenea analiză și cu privire la modul de formulare a legii, care este departe de obiectivele declarate ale inițiatorilor – acela de a repara ororile regimului comunist”, a spus el.
Explicațiile lui Mihai Goțiu
- Etichetarea și interpretarea ca fiind ”comuniste” (și, implicit, ca fiind totalitare!) a unor idei și concepte sociale, precum solidaritatea socială, incluziunea socială, accesul egal la educație și sănătate de calitate, egalitatea de gen, libertatea de conștiință, lupta împotriva segregării, stigmatizării și marginalizării săracilor ori a unor diferite minorități etc. reprezintă manipulări grosiere de care am avut parte cu vârf și îndesat, în spațiul public din România, în ultimele decenii.
- E extrem de neplăcut dacă inițiatorii acestei propuneri legislative nu cunosc acest fapt și ar fi de-a dreptul revoltător dacă îl cunosc și au urmărit cu bună știință incriminarea lor prin asocierea cu atrocitățile unui regim totalitar.
- Și, pur și simplu, îi compătimesc dacă n-au înțeles că propunerea lor ar putea fi interpretată și instrumentalizată astfel, atât în discursul public, cât și, mai ales, dacă o asemenea propunere ar deveni lege (din fericire nu sunt șanse) și s-ar aplica.
- Mă delimitez în mod public de această propunere legislativă, care e la ani lumină de scopul ei declarat. Îmi asum să combat atât în interiorul partidului, cât și public orice propunere care ar putea aduce atingere libertății de exprimare, liberei circulații a ideilor ori criticii sociale, pe care o înțeleg și o promovez ca motor esențial al dezvoltării oricărei societăți. La fel cum voi lupta împotriva totalitarismelor, discursului urii, rasismului ori xenofobiei, indiferent de coloratura sub care se vor prezenta ele în spațiul public.