Sari direct la conținut

Proiectul de OUG privind amânarea dublării alocaţiilor pentru copii, respins de Senat

HotNews.ro
Plenul Senatului, Foto: Hotnews
Plenul Senatului, Foto: Hotnews

Senatul a respins, luni, proiectul de ordonanţă de urgenţă privind amânarea, până la data de 1 august, a dublării alocaţiilor pentru copii, anunță Agerpres. În favoarea respingerii proiectului s-au pronunţat 94 de senatori, iar 14 au fost „împotrivă”.

„3,6 milioane de copii ai României aşteptau legea, am votat pentru eliminarea cinismului din partea Guvernului PNL”, a declarat senatorul PSD Liviu Pop.

Proiectul de ordonanţă de urgenţă are ca scop prorogarea, până la 1 august 2020, a aplicării prevederilor Legii nr.14/2020 privind dublarea alocaţiilor pentru copii în vederea eficientizării exerciţiului financiar în primul semestru al anului 2020, pentru asigurarea echilibrului şi predictibilităţii cheltuielilor bugetare în ceea ce priveşte aplicarea tuturor normelor legale în vigoare, inclusiv mărirea cuantumului alocaţiei de stat pentru copii, se arată în expunerea de motive.

Liderul grupului PNL, Daniel Fenechiu, a reamintit în plen că liberalii nu se opun majorării alocaţiei, menţionând că argumentele Guvernului pentru amânarea proiectului au fost „suficient” de limpezi.

„PNL nu se opune majorării alocaţiei (…). Guvernul a arătat cât se poate de clar că nu există alocare bugetară pentru măsura propusă şi a arătat că poate să îndeplinească ceea ce a stabilit Parlamentul prin adoptarea bugetului de stat începând cu data de 1 august. Este trist faptul că intrăm într-o retorică electorală încă de la începutul anului”, a susţinut Fenechiu.

La rândul său, senatorul social-democrat Florian Bodog a precizat că grupul parlamentar al PSD va vota pentru respingerea acestei ‘ruşinoase’ ordonanţe, menţionând că la dezbaterile asupra proiectului care au avut loc în Comisia pentru muncă au fost prezenţi doar senatorii PSD.

„Niciun senator al actualei puteri nu a venit să susţină ordonanţa în comisie, aşa că acest vot în unanimitate a fost dat de senatorii PSD. Pe de altă parte, vreau să vă aduc aminte că la celălalt buget, care s-a votat în Parlament, PNL a venit cu o propunere de modificare a alocaţiei şi noi am făcut toate reglajele necesare, în aşa fel încât să putem acorda această mărire a alocaţiei pentru copii”, a afirmat Bodog.

Senatorul USR Florina Presadă a spus că partidul pe care îl reprezintă este consecvent şi „aşa cum a susţinut anul trecut creşterea alocaţiilor pentru copii, aşa va susţine şi de această dată că este nevoie de creşterea cuantumului alocaţiilor pentru copii”.

În context, Mihai Goţiu a precizat că USR nu votează acest proiect alături de PSD, ci pentru copiii acestei ţări, aşa cum a făcut şi anul trecut, când a votat la legea bugetului dublarea alocaţiilor.

Senatorul Cseke Attila a declarat că UDMR va vota pentru raportul de respingere a ordonanţei.

Senatul este prima Cameră sesizată.

CITEȘTE ȘI: Guvernul amână dublarea alocațiilor pentru copii până la 1 august

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro