Sari direct la conținut

Ciucă anunță un acord în Coaliție. Noile plafoane pentru energie electrică și gaze

HotNews.ro
Premierul Nicolae Ciuca și ministrii, Foto: AGERPRES
Premierul Nicolae Ciuca și ministrii, Foto: AGERPRES

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat luni seară că s-a ajuns la un consens în Coaliție iar Guvernul va da o ordonanță de urgență prin care va plafona din nou prețul la electricitate și gaze. Astfel, prețul pentru electricitate va fi de 68 bani/KW pe oră, la gaze – 0,31 lei/kwh iar plafonul de consum va crește. OUG va produce efecte de la 1 februarie până la 31 martie, iar impactul bugetar va fi de 3 miliarde de lei. De asemenea, facturile emise greșit de furnizori vor fi recalculate fără ca oamenii să fie debranșați.

”Am reuşit să ajungem la un acord, astfel încât la energie plafonul să scadă de la 1 leu la 0,8 lei/kw. De asemenea, limita consumului să crească de la 300 la 500 de kW pentru care se calculează acest preţ. Practic, reiese o compensare de 0,291 lei/ kW, ceea ce va însemna că la consumatori se va percepe 0,68 bani/kW”, a anunțat premierul Nicolae Ciucă.

Acesta a precizat că, de asemenea, pentru IMM-uri, pentru consumatorii economici mari prețul va fi plafonat la 1 leu/kW.

”La gaz, plafonul va scădea de la 0,37 la 0,31 lei/kW, iar limita de consum pentru 5 luni de zile va creşte de la 1.000 la 1.500 de kW. De asemenea, se va aplica un discount de 40 la sută, de la 33% la 40%, asigurându-se astfel un preţ de 0,221 lei/kW”, a mai precizat premierul.

Premierul a mai spus că facturile emise greșit vor fi recalculate iar oamenii nu vor fi penalizați. ”Am luat decizia ca toate facturile emise greşit să fie stornate şi retrimise, fără ca oamenii să fie debranşaţi sau să plătească penalităţ. Este vorba de aproximativ un milion de facturi greşite”, a explicat premierul.

Impactul bugetar pentru cele două luni de zile este de aproximativ 3 miliarde de lei, potrivit premierului.

Nicolae Ciucă a explicat că, marţi dimineaţă, va exista şi o discuţie cu furnizorii şi cu distribuitării şi, în funcţie de această întâlnire, vor fi stabilite şi celelalte elemente de detaliu tehnic care vor fi cuprinse în Ordonanţa Guvernului.

În Coaliție s-a renunțat la solicitare PSD privind reducerea TVA-ului de la 19% la 5% pentru electricitate și gaze. De asemenea, Guvernul nu va reglementa prețul la electricitate și gazele naturale.

Reamintim că în plin scandal al facturilor la energie, PSD și PNL s-au contrat pe tema pachetului de măsuri. Cu câteva ore înaintea întâlnirii, social democrații propuneau scăderea TVA-ului și creșterea plafonului de consum care ducea implicit la compensarea facturilor la energie. PSD dorea suprataxarea companiilor din energie. De partea cealaltă, Florin Cîțu respingea ideea reducerii TVA-ului și pleda ca reducerile de taxe să se aplice unitar pentru toată economia.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro