Petre Roman: Singura mare greşeală pe care am făcut-o a fost că în septembrie 1992 nu am candidat la funcţia de preşedinte al României
Fostul premier Petre Roman a declarat, luni, că a avut un proiect de ţară, care se numea Schiţa Strategiei pentru înfăptuirea economiei de piaţă în România şi că ulterior, proiecte de ţară nu au mai fost. El a precizat că singura mare greşeală pe care a făcut-o a fost că în septembrie 1992 nu am candidat la funcţia de preşedinte al României, arătând că după votul din 92, s-a instaurat în România „puterea roşie”.
„Am avut un proiect de ţară, pot să spun că, ulterior, proiecte de ţară nu au mai fost. Fac această afirmaţie deloc cu un sentiment bun, ci cu amărăciune, astăzi, şi mai mult”, a spus fostul premier în emisiunea Proiect de ţară: România, de la Prima News, transmite News.ro.
El a afirmat că a lansat proiectul de ţară pe 6 ianuarie 1990, la zece zile după ce a a ajuns premier.
„Am avut ideea că trebuie să construim un proiect de ţară. Întâi să aflăm care este realitatea economică, socială a României, pentru că evident că sistemul minţea în proporţie de masă. Şi ne-am întânit cu un om excepţional în istoria modernă a României, academicianul Tudorel Postolache, care era directorul Institutului de Cercetări Economice, şi cu care am discutat despre lansarea acestui proiect. În mai, la scurt timp după aceea, am avut acest document care se numea Schiţa Strategiei pentru înfăptuirea economiei de piaţă în România. A fost un veritabil proiect de ţară, inclusiv cu agendă parlamentară, legile care trebuiau adoptate, a fost un document la care au muncit 1.400 de specialişti români, cu un entuziasm greu de imaginat”, a completat Roman.
El a menţionat că la acel document s-a lucrat cu un mare entuziasm şi au fost ajutaţi şi de 1.000 de specialişti străini, totul fiind pro bono. ”Atunci exista o uriaşă voinţă de a pun România acolo unde poate să fie, unde merită să fie, încât la acel document s-a lucrat cu un mare entuziasm”, a afirmat el.
Petre Roman a declarat că a ajuns premier în 27 decembrie 1989, în contextul Revoluţiei Române, când era profesor la Politehnică, om de ştiinţă, având mai multe lucrări publicate în reviste de prestigiu din străinătate, şi şeful Departamentului din Politehnică de maşini hidraulice şi ingineria mediului.
„Nu aveam nicio legătură cu politica şi mai degrabă uram politica. Eram sub regimul Ceauşescu, era ultimul regim stalinist din tot spaţiul sovietic”, a spus Petre Roman, precizând că trăise în democraţie, în Franţa, unde şi-a făcut şi doctoratul şi a fost profesor la trei universităţi. ”Nu e vorba de un vis ci era vorba de o încrâncenare tot mai mare împotriva lipsei de libertate în primul rând şi a absurdităţii regimului”, a afirmat Roman.
Întrebat despre relaţiile cu fostul şef de atat Ion Iliescu, Roman a afirmat că sunt ani de când nu a mai vorbit cu acesta.
„Eu am făcut o mare eroare, singura mare greşeală pe care am făcut-o, şi anume că în septembrie 1992 nu am candidat la fiuncţia de preşedinte al României pentru că e foarte probabil că aş fi câştigat şi nu se întâmpla ce s-a întâmplat ulterior. (..) După votul din 92, s-a instaurat în România puterea roşie, patrulaterul roşu, erau toate partide de sorginte comunistă, am ajuns în colaps”, a spus el.
Petre Roman şi-a exprimat convingerea că România arăta altfel dacă câştiga alegerile prezidenţiale. „În mod cert am fi mers mai departe pe drumul pe care eram angajaţi”, a arătat el.