Ministru ungar: E important ca UDMR să aibă rezultate bune în alegeri și, dacă va fi cazul, să poată participa din nou la guvernarea de la Bucureşti / Ce spune despre AUR
Ministrul ungar al construcţiilor şi transporturilor, János Lázár, a declarat, într-un interviu acordat portalului Maszol.ro, că este foarte important ca UDMR să aibă rezultate bune la alegerile europene, locale şi parlamentare din acest an şi, dacă va fi cazul, să poată participa din nou la guvernarea de la Bucureşti, conform hirado.hu.
Ministrul din Cabinetul Viktor Orban a spus că Budapesta nu se amestecă în modul în care maghiarii din Transilvania îşi stabilesc propriul viitor, și îşi oferă doar ajutorul: „Maghiarii trebuie să îşi dea seama că noi nu putem vota în locul lor. Nu pot să o facă nici politicienii UDMR, fiecare dispune de un vot, aşadar toţi cei care vor să îşi apere interesele naţionale trebuie să se prezinte la vot şi să-şi facă alegerea”.
El a spus că ştie că „se poate conta pe luciditatea UDMR, pe capacitatea sa de negociere, pe priceperea şi înţelepciunea politicienilor săi, iar uniunea, şi în special preşedintele Hunor Kelemen, este respectată în politică românească”.
„În ultimii 15 ani, maghiarii din Transilvania au produs o nouă generaţie de lideri politici care au autoritate şi prestigiu, inclusiv liderii locali, primarii, deputaţii, senatorii, membrii guvernului, o generaţie care are locul, rolul şi importanţa ei în politica românească”, a declarat János Lázár.
Ce spune oficialul ungar despre AUR
Întrebat despre speculaţiile din presa românească potrivit cărora ar putea exista un fel de cooperare între Fidesz şi formaţiunea naţionalistă românească AUR, în cadrul taberei conservatoare europene, ministrul ungar a spus că „este o greşeală gravă să se presupună că premierul Ungariei ar putea fi ocolit în spaţiul politic conservator”:
- „În spaţiul conservator european, Viktor Orbán este o figură politică de neocolit, pe de o parte pentru că este cel mai longeviv politician care reuşeşte să câştige încrederea alegătorilor, care are cea mai mare experienţă, pregătire şi autoritate în această tabără, pe de altă parte el reprezintă în mod atât de simbolic şi cu atâta fermitate valorile precum respingerea migraţiei, sprijinirea familiilor sau autodeterminarea şi suveranitatea naţională, încât nu poate fi pus între paranteze.
- Prin urmare, intriga perfidă potrivit căreia Viktor Orbán poate fi ocolit sau fentat în spaţiul politic conservator, fie în Europa, fie din Europa Centrală, este, după mine, o greşeală gravă”.
„Cine este duşmanul maghiarilor, este duşmanul Ungariei, iar duşmanul UDMR este duşmanul Fidesz”, a declarat János Lázár, spunând că este pertinent ceea ce a fost formulat deja de Hunor Kelemen, şi anume că AUR este un pericol pentru maghiari.
„Maghiarii trebuie să-şi unească forţele pentru a încerca să împiedice, cu mijloacele de care dispun, înaintarea unui partid antimaghiar, de exemplu ajutând la consolidarea UDMR”, a subliniat politicianul Fidesz.
Despre Schengen: Bruxellesul „abuzează de putere şi confruntă România cu tot felul de dificultăţi”
Ministrul de la Budapesta s-a referit și la aderarea României la Schengen, spunând că obiectivele majore ale preşedinţiei ungare a UE este „eliminarea tuturor obstacolelor”.
- „În privinţa spaţiului Schengen, ei abuzează de puterea lor şi confruntă România cu tot felul de dificultăţi, în timp ce altora, ca de exemplu Ucrainei, li se rezervă un traseu ocolitor. Migranţii sunt liberi să vină în Uniunea Europeană, cerealele ucrainene pot intra liber în Uniunea Europeană, în timp ce România rămâne supusă condiţionalităţii Schengen în privinţa trecerii pe cale terestră.
- Nu spunem că UE este o idee proastă în sine, nimeni nu vrea să părăsească UE, noi vrem să îi dăm un alt conţinut. Avem în vedere o alianţă puternică a statelor naţionale, şi nu renunţarea la drepturile statelor naţionale la autodeterminare.
- Europa de Vest avansează cu o viteză atât de radicală pe calea integrării auto-abandonului, încât noi, naţiunile din Europa Centrală, indiferent de ceea ce gândim unii despre alţii, nu îi putem fi partenere, pentru că în acest proces noi înşine vom fi victimele, noi vom fi puşi pe masa micului dejun”, a mai arătat ministrul ungar, conform hirado.hu.