Liderul PNL Mehedinţi, Virgil Popescu, anunţă transferul a peste 15 organizaţii ale AUR Mehedinţi la liberali
Liderul PNL Mehedinţi, Virgil Popescu, a anunţat joi într-o conferinţă de presă transferul a 15 organizaţii ale AUR Mehedinţi la PNL, potrivit News.ro.
„Organizaţia PNL Mehedinţi este de astăzi şi mai puternică. Peste 15 organizaţii ale AUR Mehedinţi s-au alăturat echipei noastre, alături de fostul preşedinte AUR Mehedinţi George Ganţu, care va fi vicepreşedintele PNL Mehedinţi”, a anunţat Virgil Popescu.
„Împreună cu noii colegi liberali suntem pregătiţi să facem o echipă şi mai puternică, să câştigăm alegerile, să facem Mehedinţiul liberal”, a mai spus Popescu. Potrivit lui Virgil Popescu, „orice demascare a falsului patriotism promovat de George Simion, trompeta putinistă, este de bun augur pentru români, pentru mehedinţeni”.
„Asta au făcut astăzi colegii care ni s-au alăturat: au arătat, prin decizia lor politică de a se alătura PNL, că la AUR totul este o minciună, că servesc interesele Rusiei. Nu s-au lăsat intimidaţi de trompeta putinistă, George Simion, care a venit în judeţul Mehedinţi să înfiereze cu mânie proletară decizia lor şi pe PNL. Cei de la AUR au trădat patriotismul, pe români. Pentru că nu poate fi numit patriot cineva care este declarat indezirabil de fraţii noştri de peste Prut, din Republica Moldova.”, a arătat fostul ministru.
Virgil Popescu a atins şi subiectul comasării alegerilor.
„Este o falsă problemă! Din contră, cetăţenii vor fi motivaţi să aleagă local şi european, să integreze şi apartenenţa la familia europeană. Cei de la AUR cred că fac asta pentru că Putin nu vrea alegeri comasate în România! Nu mai facem de mult ce vrea Moscova. Ne-au confiscat tezaurului şi ni l-au trimis în loc pe George Simion. Nu avem nevoie de aşa ceva. Avem nevoie de liberalism pentru a continua procesul ireversibil al dezvoltării”, a spus liderul PNL Mehedinţi.