Povestea celor trei tentative de asasinat cărora le-a supraviețuit Volodimir Zelenski, în ultima săptămână – The Times
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care ar fi fost ameninţat direct de trupele cecene şi de mercenarii din gruparea Wagner, a scăpat după trei tentative de asasinat săptămâna trecută, scrie cotidianul britanic The Times.
Transformat într-un războinic, în fruntea unei ţări care îşi apără teritoriul, Volodimir Zelenski a devenit pentru Kremlin omul care trebuie eliminat.
Două grupări armate ar fi avut această misiune. În primul rând, cecenii trimişi de Ramyav Kadirov ar fi primit ordin să-l asasineze pe preşedintele ucrainean.
Îmbrăcaţi în negru şi înarmaţi, cecenii lui Ramyav Kadirov, cărora li se spune şi „kadyrovtsy”, în semn de apreciere pentru devotamentul pe care îl poartă şefului lor, sunt aproape 12.000 care s-au alăturat ofensivei de „denazificare” a Ucrainei, aşa cum s-a exprimat Vladimir Putin.
O primă tentativă ar fi fost dejucată sâmbătă, în suburbiile Kievului, înainte de a putea ajunge la preşedintele ucrainean.
Cu toate acestea, ei nu ar fi fost singurii însărcinați cu această misiune. Gruparea Wagner, miliţia mercenarilor nerecunoscuţi oficial de Rusia, dar apropiaţi de Kremlin, s-ar fi infiltrat în capitala ucraineană acum şase săptămâni.
În număr de 400, mercenarii sperau să profite de atacul asupra Kievului și de panica creată pentru a-l asasina pe preşedinte şi de a pleca sub escorta celor din Spetsnaz, forţele speciale ruse. Acest lucru fără a ţine cont de rezistenţa ucraineană şi de diseminarea de informaţii către gărzile apropiate lui Zelensky de către membrii FSB (ex-KGB) care se opuneau invaziei, potrivit autorităţilor de la Kiev. Avertizat, preşedintele nu a mai filmat pe străzi şi a estompat fundalul în încăperile de unde a vorbit pentru a nu fi recunoscut locul.
Pentru The Times, un astfel de raid militar ar putea fi riscant din punct de vedere politic. „Riscul unei astfel de operaţiuni ar fi foarte mare şi Wagner ar fi pregătită să înregistreze pierderi. (…) O astfel de sarcină ar fi probabil cea mai mare operaţiune până în prezent, ei efectuând operaţiuni în cel puţin 12 ţări din întreaga lume”.
După preluarea centralei nucleare de la Zaporojie, Volodimir Zelenski a solicitat occidentalilor să „înăsprească imediat sancţiunile contra statului terorist nuclear”. Două zile mai devreme, el le ceruse europenilor să „dovedească că sunt de partea Ucrainei”, scrie News.ro.
Cine este Ramzan Kadîrov, liderul Ceceniei
Ramzan Kadîrov, liderul regiunii Cecenia și un apropiat aliat al președintelui rus Vladimir Putin, a transmis încă de sâmbătă că luptători ceceni sunt și ei la luptă în Ucraina, scria Reuters.
Kadîrov a fost numit în funcția de președinte al Ceceniei în 2007, când avea 30 de ani, după ce acesta a fost timp de un an și prim-ministrul guvernului de la Groznîi.
El este fiul fostului președinte pro-rus Ahmad Kadîrov, ucis intr-un atentat în luna mai 2004.
Kremlinul s-a bazat pe Kadîrov, considerat un aliat apropiat al președintelui Vladimir Putin, să stabilizeze Cecenia după două războaie separatiste, acesta conducând republica predominant musulmană ca pe un fief personal cu ajutorul temutelor sale trupe de securitate, folosite pentru a suprima orice disidență.
Grupurile internaționale pentru apărarea drepturilor omului au acuzat autoritățile cecene de răpiri, folosirea torturii și uciderea oponenților.
Liderul cecen a negat orice implicare în atacurile asupra criticilor săi din străinătate, afirmând că au fost orchestrate de agenții de informații străine cu scopul de a-l compromite și de a afecta imaginea Rusiei.
Ce este Grupul Wagner, armata privată a lui Putin
Grupul Wagner este cunoscut ca armata privată a lui Vladimir Putin, implicată, de-a lungul timpului în conflicte din Ucraina, Siria şi în zona Africii. Grup Wagner este considerat a fi cea mai mare companie militară privată din lume.
Ideea creării unei armate de mercenari în Rusia a apărut după războiul din Afganistan, care a cauzat pierderi mari Armatei Roşii. Suferinţele familiilor care şi-au pierdut fii şi soţi în război au avut un impact major asupra societăţii ruse. O armată privată avea avantajul că pierderile acesteia nu intrau în statisticile oficiale, scria Rador.
Primul indiciu că liderii din Rusia doreau înfiinţarea unei forţe militare private, datează din anul 2012. În acel an, în aprilie preşedintele Vladimir Putin a declarat că o astfel de forţă „este un instrument pentru realizarea intereselor naţionale fără implicarea directă a statului”. La acea vreme se lua în calcul legalizarea societăţilor comerciale militare, însă acest proiect a eşuat din cauza opoziţiei armatei şi a serviciilor secrete, care se temeau să-şi piardă poziţiile sale de monopol. În aceste condiţii s-a decis ca Grupul Wagner să acţioneze clandestin, în felul acesta neputând fi deranjat de sistemul judiciar controlat politic, dar totuşi entitatea nu poate deveni independentă de deciziile de la Kremlin.
Fondatorul și comandantul militar al Grupului Wagner este Dmitri Utkin, un fost ofițer rus de informații militare (GRU), al cărui nume de cod era „Wagner”.
Dmitri Utkin este fost locotenent colonel, de 51 de ani, decorat cândva de Putin și ar fi responsabil pentru operațiunile din Ucraina. Utkin este acuzat de crime extrajudiciare, inclusiv că ar fi ordonat ca un dezertor sirian să fie torturat până la moarte și execuția să fie filmată, potrivit RFI care citează The Moscow Times.
Alexander Kuzentsov, 44 de ani, despre care se spune că ar fi comandantul companiei de atac și recunoaștere a Wagner, sub indicativul „Ratibor”.
Colonelul în retragere Andrei Roshev, în vârstă de 68 de ani, este director executiv fondator al Wagner. El comanda acum trupe mercenare în Siria în sprijinul regimului lui Bashar al-Assad sub indicativul „Siedoy”, potrivit RFI.
Euractiv notează că, potrivit informațiilor actuale, grupul Wagner este finanțat de un om de afaceri în vârstă de 60 de ani din Sankt Petersburg, Yevgeny Prigozhin, cunoscut ca fiind un apropiat de președintelui rus Vladimir Putin, mai notează RFI.