Preşedintele Dumei ruse de Stat acuză SUA că ”au coordonat operaţiunile militare din Ucraina”, având o ”implicare directă în acţiunile împotriva Rusiei”
Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat, Camera inferioară a Parlamentului rus, a acuzat, sâmbătă, Washingtonul de ”coordonarea operaţiunilor militare din Ucraina”, despre care a spus că echivalează cu ”o implicare directă a Statelor Unite în acţiunile militare împotriva Rusiei”, relatează Reuters.
”Washington-ul coordonează şi dezvoltă, în esenţă, operaţiuni militare, participând astfel direct la acţiunile militare împotriva ţării noastre”, a scris Viaceslav Volodin pe canalul său de Telegram, mai scrie Reuters, citat de news.ro.
Washingtonul şi statele europene membre NATO au furnizat Kievului arme grele pentru a-l ajuta să reziste ofensivei ruse care a dus la ocuparea unor părţi din estul şi sudul Ucrainei. Cu toate acestea, trupele ruse nu au reuşit să cucerească Kievul.
În schimb, Statele Unite şi aliaţii NATO au menţionat în repetate rânduri că nu vor lua parte la luptă, pentru a evita să devină părţi la beligerante.
Oficialii americani au declarat că Statele Unite au furnizat informaţii Ucrainei cu scopul de a contracara asaltului Rusei, dar au negat că aceste informaţii includ date precise cu privire la locaţia ţintelor.
Volodin este un susţinător proeminent a aşa-numitei ”operaţiuni militare speciale” a Rusiei în Ucraina, care are obiectivul de a degrada capacităţile militare ale Kievului şi de a elimina presupuşii ”nazisţii” din cadrul Guvernului şi armatei.
Ucraina şi Occidentul susţin că acuzaţia referitoare la ”nazişti” este nefondată, iar Rusia a comis un act de agresiune neprovocat.
Mii de oameni şi-au pierdut viaţa în războiul din Ucraina, iar peste cinci milioane de persoane au fugit din ţară.
Volodin a mai spus că anumiţi consilieri străini au acţionat în Ucraina în cadrul ”loviturii de stat”, din 2019, făcând referire la alegerile democratice în urma cărora Volodimir Zelenski a fost ales preşedinte al ţării.