Sari direct la conținut

Rusia pregăteşte terenul pentru referendumuri în Herson şi Zaporojie, susţin autorităţile de la Kiev

HotNews.ro
Case care au ramas in picioare in regiunea Herson, Foto: Ivan Rodionov / Sputnik / Profimedia Images
Case care au ramas in picioare in regiunea Herson, Foto: Ivan Rodionov / Sputnik / Profimedia Images

Ocupanţii ruşi au primit ordin de la Kremlin să pregătească un referendum în regiunile Herson şi Zaporojie în următoarele luni, a declarat într-o intervenţie televizată luni un consilier al ministrului ucrainean de interne, Vadim Denisenko, potrivit EFE și Agerpres.

„Există instrucţiuni din partea Moscovei ca în câteva luni să se ajungă la organizarea unui referendum. În acest moment, ei nu înţeleg încă foarte clar despre ce să fie acest referendum, dar se vor concentra pe pregătirea terenului pentru consultare”, a declarat oficialul ucrainean, citat de agenţia Unian.

Consilierul citat a menţionat că „ruşii încearcă să-şi consolideze prezenţa pe cât pot” nu doar în oraşul Energodar, din regiunea Zaporojie, ci şi în alte părţi.

„Ei încearcă să-şi impună puterea, în multe aşezări îşi instalează „supraveghetori”, adeseori din lumea criminală”, a spus Denisenko, adăugând că sunt cazuri când amante şi rude apropiate sunt instalate în funcţii.

La rândul său, preşedintele administraţiei militare regionale din Herson, Ghennadi Laguta, a declarat că ocupanţii colectează datele personale ale rezidenţilor pentru alegeri şi şi-a exprimat convingerea că oamenii din Herson susţin Ucraina şi nu vor merge la referendum.

Ruşii plănuiesc să efectueze un „recensământ” al populaţiei din regiunea Herson, la fel cum au făcut şi în peninsula Crimeea, anexată de Rusia în 2014, notează Unian.

_____

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro