Sari direct la conținut

Vladimir Putin, criticat de un prieten al său: „Amândoi suntem criminali, dar eu nu omor copii și bătrâni”

HotNews.ro
Rodrigo Duterte alaturi de Vladimir Putin, Foto: Michael Klimentyev / Sputnik / Profimedia Images
Rodrigo Duterte alaturi de Vladimir Putin, Foto: Michael Klimentyev / Sputnik / Profimedia Images

Președintele filipinez Rodrigo Duterte l-a criticat dur pe omologul său rus Vladimir Putin, pe care în trecut l-a numit „prieten”, din cauza uciderii de civili nevinovați în Ucraina, relatează The Associated Press.

Duterte, care a spus despre Putin că îi este atât prieten cât și un idol, a criticat pentru prima dată invazia rusească în Ucraina marți în timpul unei ședințe de guvern în care a dat vina pe război pentru creșterea prețurilor la carburanți care a afectat numeroase țări, inclusiv Filipine.

Deși a subliniat că afirmațiile sale nu reprezintă o condamnare a președintelui rus, Duterte a declarat că nu este de acord cu etichetarea de către Putin a războiului din Ucraina drept o „operațiune militară specială”, afirmând că, dimpotrivă, este un război pe scară largă împotriva unei „națiuni suverane”.

Duterte spune că el și Vladimir Putin sunt în „două lumi diferite”

„Mulți oameni spun că Putin și eu suntem amândoi criminali. Le-am spus de mult timp filipinezilor că eu chiar omor. Dar eu omor infractori, nu ucid copii și bătrâni”, a afirmat el în timpul ședinței cabinetului său care a fost difuzată de televiziunile filipineze.

„Suntem în două lumi diferite”, a subliniat Duterte cu referire la omologul său rus.

Duterte, care va părăsi funcția pe 30 iunie după un mandat turbulent de 6 ani, a prezidat asupra unui război violent împotriva traficului de droguri în urma căruia peste 6.000 de suspecți au fost omorâți.

ONG-urile pentru drepturile omului afirmă că bilanțul real este mult mai mare și că include persoane nevinovate, inclusiv copii, dar Duterte a jurat că măsurile dure de combatere a traficului vor continua până în ultima zi a mandatului său.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro