Biden și liderii G7 vor interzice importul de aur rusesc
Președintele american Joe Biden și omologii săi din G7 vor conveni asupra unei interdicții de a importa aur din Rusia, în timp ce extind sancțiunile împotriva Moscovei pentru războiul acesteia împotriva Ucrainei, a declarat sâmbătă pentru Reuters o sursă familiarizată cu această chestiune.
Statele Unite au mobilizat lumea pentru a impune Rusiei costuri economice rapide și semnificative pentru a-l lăsa pe președintele Vladimir Putin fără veniturile de care are nevoie pentru a-și finanța războiul.
Potrivit sursei, Departamentul de Trezorerie al SUA va emite marți o hotărâre de a interzice importul de aur în SUA, ceea ce va izola și mai mult Rusia de economia globală, împiedicând participarea acesteia la piața aurului.
UE a adoptat șase pachete de sancțiuni împotriva Rusiei și Belarusului de la începutul invaziei de pe 24 februarie, dar mai multe sectoare rămân în mare parte neatinse, deoarece guvernele UE evită măsuri care le-ar putea afecta propriile economii mai mult decât pe cea a Rusiei.
Președintele SUA, Joe Biden, a plecat sâmbătă în Europa, unde intenționează să consolideze și mai mult solidaritatea Occidentului împotriva Rusiei pe termen lung.
El va participa mai întâi la un summit G7 în sudul Germaniei și apoi, săptămâna viitoare, la un summit NATO la Madrid.
Aurul este un activ crucial pentru banca centrală rusă, care s-a confruntat cu restricții privind accesul la unele dintre activele sale deținute în străinătate din cauza sancțiunilor occidentale.
Rusia produce anual aproximativ 10% din aurul extras la nivel global. Rusia deține de trei ori mai mult aur decât avea când a anexat Crimeea în 2014.
Urmărește ultimele evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HotNews.ro