Atacul rusesc cu rachete de croazieră asupra regiunii Odesa: cel puţin patru răniţi
Cel puţin patru persoane au fost rănite miercuri în urma unui atac al forţelor ruse cu rachete de croazieră asupra regiunii Odesa, în sudul Ucrainei, la primele ore ale dimineţii, a comunicat Comandamentul operaţional Sud al forţelor de apărare ucrainene.
Rachete de tipul X-22 au fost lansate de bombardiere Tu-22, potrivit unui comunicat postat de Comandamentul Sud pe pagina sa de Facebook, în care menţionează că patru civili au avut nevoie de asistenţă medicală în urma atacului, citează agențiile EFE și Agerpres.
În urma acestui atac a fost lovit un complex turistic de coastă şi mai multe clădiri rezidenţiale din apropiere, unde s-au propagat incendii, conform Comandamentului operaţional Sud.
La rândul său, şeful adjunct al administraţiei prezidenţiale de la Kiev, Kirilo Timoşenko, a publicat mai multe fotografii pe contul său Telegram în care se pot vedea un crater şi clădiri distruse.
El a precizat că atacul a afectat localitatea Zatoka, situată la aproximativ 20 de kilometri sud-vest de Odesa, unde loviturile au avariat şapte clădiri de la o bază de agrement, precum şi 15 vile turistice.
Agenţia de presă Ukrinform precizează că au fost două rachete de tipul X-22.
Nu este prima oară când forţele ruse utilizează rachete de croazieră împotriva unor ţinte terestre importante din punct de vedere strategic în regiune, notează agenția EFE.
În pofida atacurilor, coridorul maritim pentru exportul de cereale, agreat de Ucraina şi Rusia sub patronajul Turciei şi al Naţiunilor Unite, continuă să funcţioneze, iar miercuri alte patru nave încărcate cu produse agricole au plecat din porturile Odesa şi Ciornomorsk, potrivit Ukrinform.
___