Sari direct la conținut

VIDEO Noua „reușită” a armatei ruse: Un tanc a „eliminat” din greșeală o casă din Crimeea în care se afla o fetiță de 11 ani

HotNews.ro
Casa distrusa in Djankoi, Foto: Captura video
Casa distrusa in Djankoi, Foto: Captura video

O fetiță din orașul Djankoi aflat în nordul Crimeii a fost rănită după ce un tanc rusesc a tras din greșeală un obuz care a zburat 8 kilometri înainte să lovească locuința în care se afla copilul, relatează Meduza.

Canalul de știri Baza, unul dintre cele mai populare canale de Telegram din Rusia, scrie că pe 10 octombrie rezervorul tancului în cauză era reparat în satul Novostepnoie și că, după o tragere „involuntară”, un obuz a zburat opt ​​kilometri înainte să se oprească în peretele unei case private aflate pe strada Sadovaia din Djankoi.

Jurnaliștii ruși notează că în casă se afla o fetiță în vârstă de 11 ani care a fost internată în spital cu o lacerație a brațului provocată de explozia obuzului.

Baza notează de asemenea că imediat după explozie locuitorii din Djankoi au speculat că aceasta ar fi fost cauzată de o rachetă sau o dronă doborâtă.

Martorii oculari au relatat că au auzit mai întâi o explozie puternică, urmată de un pocnet înăbușit: „Așa funcționează de obicei apărarea antiaeriană”, a declarat unul dintre localnici.

Oficial, armata rusă nu a comentat informațiile despre explozie însă urmăritorii canalului de Telegram rusesc au speculat imediat că incidentul s-ar datora grabei cu care recruții ruși sunt trimiși pe front sau în apropierea sa după ce președintele Vladimir Putin a decretat mobilizarea parțială pe 21 septembrie.

Numeroși recruți ruși au relatat în săptămânile care au urmat că au fost trimiși aproape direct pe front sau după doar câteva zile de instruire.

Urmărește ultimele evoluții din a 230-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro