Sari direct la conținut

„Bomba murdară”. Organismul de supraveghere nuclear al ONU va face o verificare în Ucraina

HotNews.ro
Rafael Grossi, directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Foto: Genya Savilov / AFP / Profimedia Images
Rafael Grossi, directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Foto: Genya Savilov / AFP / Profimedia Images

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) va vizita două obiective ucrainene ”săptămâna aceasta”, la cererea Kievului, potrivit unui comunicat, în timp ce preşedintele rus Vladimir Putin acuză Ucraina că a şters dovezile pregătirii pentru o ”bombă murdară”, relatează AFP și Agerpres.

”Inspectorii vor efectua o verificare independentă (…) pentru a detecta orice deturnare de material nuclear”, a explicat joi directorul general al agenţiei ONU, Rafael Grossi. El urmează să se adreseze vineri la New York în faţa Consiliului de Securitate al ONU, în cadrul unei sesiuni cu uşile închise.

AIEA a anunţat la începutul acestei săptămâni o inspecţie ”în zilele următoare”, fără a da alte detalii.

Agenţia a reafirmat joi că a inspectat unul dintre cele două amplasamente ”în urmă cu o lună”, subliniind că ”nicio activitate nucleară nedeclarată nu a fost găsită acolo”.

Anterior, Vladimir Putin a cerut o misiune ”cât mai curând posibil”. Potrivit acestuia, Ucraina intenționează să folosească o armă radioactivă ”pentru a putea spune mai târziu că Rusia a fost cea care a lansat un atac nuclear”.

O bombă radiologică sau ”bombă murdară” constă din explozibili convenţionali înconjuraţi de materiale radioactive destinate să fie diseminate în praf în momentul exploziei.

Urmărește ultimele evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HotNews.ro

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro