Sari direct la conținut

VIDEO Ultima captură a soldaților ucraineni: Un obuzier Giatsint-S ce poate trage cu obuze nucleare

HotNews.ro
In interiorul obuzierului Giatsint-S, Foto: Captura video
In interiorul obuzierului Giatsint-S, Foto: Captura video

O înregistrare video distribuită pe rețelele de socializare de soldații ucraineni arată o nouă captură a acestora: un obuzier autopropulsat cu capacitate duală 2S5 Giatsint-S complet cu proiectilele de 152 de milimetri din dotarea sa, deși acesta poate trage și cu obuze nucleare.

Deși are doar 19 secunde, în filmare pot fi văzute toate proiectilele aflate la bordul obuzierului frumos încolonate, sugerând că acesta a fost, la fel ca multe alte vehicule de luptă, abandonat de militarii Moscovei. Soldații ucraineni pot fi auziți chicotind de încântare în timp ce inspectează vehiculul, amuzându-se la un moment dat de toaleta din interiorul acestuia.

Intrat în dotarea forțelor armate sovietice în 1976, obuzierul 2S5 Giatsint-S a fost proiectat într-o perioadă de tensiuni ridicate între Uniunea Sovietică și Statele Unite, motiv pentru care dispune de protecție împotriva unor atacuri chimice, biologice și nucleare.

Rusia a încetat fabricarea sa în 1991 dar vehiculele moștenite de la URSS au fost păstrate în arsenalul său, fiind trimise în Ucraina după declanșarea „operațiunii militare speciale” pe 24 februarie.

Obuzierele 2S5 Giatsint-S au o capacitate duală, putând lansa atât focoase convenționale, cât și unele nucleare, fiind una dintre cele peste 20 de arme din arsenalul Rusiei care pot fi folosite în acest fel de forțele armate ale președintelui Vladimir Putin.

Ucrainenii ar fi capturat 3 obuziere Giatsint-S

Se estimează că armata rusă mai avea aproximativ 900 de astfel de vehicule de luptă înainte de declanșarea războiului, dintre care 500 erau depozitate pe termen lung. Marina Rusiei avea la rândul ei peste 170 de obuziere Giatsint-S, deși în cazul acestei ramuri a forțelor armate ruse numărul lor nu este atât de clar.

Forțele armate ucrainene dispuneau la rândul lor de 25 de astfel de vehicule de luptă înainte ca țara lor să fie invadată la sfârșitul lui februarie, alte două obuziere Giatsint-S fiind capturate de la armata rusă, fără a-l pune la socoteală pe acesta.

Unul dintre marile dezavantaje ale acestor obuziere este însă că majoritatea echipajului său, cu excepția tunarului, este nevoit să opereze în afara vehiculului în timp ce acesta trage, un impediment major pe câmpurile de luptă moderne.

Urmărește ultimele evoluții din a 251-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro