Sari direct la conținut

​Putin vrea să schimbe regulile. Vârsta maximă de recrutare în armată ar putea fi schimbată până în primăvară

HotNews.ro
Vladimir Putin, Foto: Sergey Guneev / AP / Profimedia
Vladimir Putin, Foto: Sergey Guneev / AP / Profimedia

Vârsta maximă de recrutare în forţele armate ruse ar putea creşte din primăvară de la 27 la 30 de ani, a declarat deputatul Andrei Kartapolov într-un interviu preluat joi de Reuters din ziarul oficial al parlamentului de la Moscova.

Preşedintele Vladimir Putin a susţinut în decembrie propunerea ministerului apărării de modificare a intervalului de vârstă pentru recrutare, de la 18-27 de ani la 21-30 de ani, însă potrivit lui Kartapolov limita minimă va creşte doar după o perioadă de tranziţie de 1-3 ani.

Rusia intenţionează să majoreze efectivele forţelor armate cu 30%, iar unii susţin că ideea de a aplica o perioadă de tranziţie este o încercare vizibilă a autorităţilor de a creşte numărul de recruţi potenţiali pentru a acoperi pierderile din războiul din Ucraina.

Armata rusă este formată atât din militari profesionişti cât şi din recruţi. Ministrul apărării, Serghei Şoigu, a prezentat planuri de creştere a efectivelor combatante de la 1,15 milioane la 1,5 milioane de soldaţi.

Întrebat despre posibilele schimbări, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a răspuns joi că Putin ‘sprijină ca idee’ creşterea vârstei de recrutare, dar stabilirea detaliilor revine ministerului apărării.

În septembrie anul trecut, în Rusia au fost mobilizaţi rezervişti pentru prima oară după Al Doilea Război Mondial. Au fost rechemaţi sub arme peste 300.000 de foşti soldaţi, inclusiv din rândul celor care efectuaseră stagiul militar obligatoriu.

Rolul recruţilor în război a fost în centrul atenţiei imediat după ce forţele ruse au invadat Ucraina în februarie anul trecut. Ministerul Apărării de la Moscova a recunoscut că pe front au fost trimişi şi proaspeţi recruţi, deşi preşedintele Putin afirmase că nu se va întâmpla aşa ceva.

Guvernele occidentale estimează că războiul din Ucraina a costat în cele aproape 11 luni de până acum vieţile a zeci de mii de militari ruşi. (Sursă Agerpres)

Urmărește ultimele evoluții din a 323-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro