Sari direct la conținut

Condiția pusă de cancelarul german Olaf Scholz pentru încheierea unei păci în Ucraina

HotNews.ro
Olaf Scholz cu un tanc Leopard in spate, Foto: Sven Eckelkamp / Imago stock and people / Profimedia
Olaf Scholz cu un tanc Leopard in spate, Foto: Sven Eckelkamp / Imago stock and people / Profimedia

​Cancelarul german Olaf Scholz consideră că nu sunt şanse pentru un final negociat al războiului dintre Rusia şi Ucraina decât după ce Moscova va fi de acord să-şi retragă forţele din teritoriile ocupate, transmit vineri DPA.

„În momentul în care ei vor anunţa că retragerea trupelor se produce, atunci calea pentru discuţii cu Ucraina va fi deschisă – sunt destul de sigur de asta”, a spus şeful executivului german într-o dezbatere publică organizată joi în oraşul Marburg, situat în landul Hessa din centrul țării.

„Dar încă trebuie să lucrăm puţin în acest scop”, a adăugat Olaf Scholz în contextul în care preşedintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva a propus recent ca ţări precum Brazilia şi China să poată juca rolul de mediatori în conflictul dintre Ucraina şi Rusia.

Kievul a declarat că respinge însă orice negocieri până când trupele ruse vor fi retrase complet de pe teritoriul Ucrainei, inclusiv din peninsula Crimeea anexată ilegal de Rusia în 2014.

La rândul său, Kremlinul s-a distanţat de ideea unor convorbiri de pace în urma anunţului Germaniei şi al altor state occidentale privind trimiterea de tancuri pentru armata ucraineană.

Olaf Scholz denunță drept „inacceptabile” dorințele Rusiei

Noile comentarii ale cancelarului german vin după ce la sfârșitul lunii ianuarie acesta a afirmat că menține deschis canalul discuțiilor cu Kremlinul.

„Voi discuta cu Putin pentru că este necesar să vorbim unul cu celălalt”, a declarat acesta pentru ziarul „Tagesspiegel”, subliniind și la momentul respectiv că „depinde doar de Putin să retragă trupele din Ucraina și să pună capăt acestui război fără sens care a costat deja viețile a sute de mii de oameni”.

El a avertizat din nou că este „inacceptabil” ceea ce își dorește Rusia: „să încorporeze cu forța părți din țara vecină”.

„Uneori au existat și întrebări specifice despre schimburile de prizonieri, exporturile de cereale din Ucraina și centrala nucleară Zaporojie”, a spus Scholz, adăugând că pentru el „este important ca discuțiile să revină întotdeauna la subiectul actual: retragerea trupelor ruse”.

Olaf Scholz a mai declarat că „un cancelar german care își ia în serios jurământul trebuie să facă totul pentru a se asigura că războiul Rusiei împotriva Ucrainei nu se va transforma într-un război între Rusia și NATO”.

Urmărește ultimele evoluții din a 345-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro