Sari direct la conținut

Kremlinul nu comentează referitor la trecerea unei rachete ruseşti prin spaţiul aerian al Republicii Moldova: „E legat de operaţiunea militară specială”

HotNews.ro
Dmitri Peskov, ​purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, Foto: Sergey Guneev / Sputnik / Profimedia
Dmitri Peskov, ​purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, Foto: Sergey Guneev / Sputnik / Profimedia

Kremlinul nu a dorit să comenteze informaţiile cu privire la trecerea unei rachete ruseşti prin spaţiul aerian al Republicii Moldova în cursul zilei de vineri.

„Nu, nu aş putea să comentez acest lucru. Acest lucru este direct legat de operaţiunea militară specială în sine, acestea sunt chestiuni care ţin de Ministerul Apărării”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, citat de TASS, relatează Agerpres.

Comandantul şef al armatei ucrainene, Valeri Zalujnîi, a fost cel care a anunţat iniţial că două rachete de croazieră ruseşti au pătruns vineri în spaţiul aerian al României şi al Republicii Moldova înainte de a intra în Ucraina, în timpul atacului masiv rusesc din cursul dimineţii.

Şeful diplomaţiei din R. Moldova, Nicu Popescu, a dispus convocarea de urgenţă la Ministerul de Externe a ambasadorului Rusiei la Chişinău, Oleg Vasneţov, pentru a atrage atenţia părţii ruse asupra „încălcării inacceptabile” a spaţiului aerian al republicii, a anunţat serviciul de presă al ministerului.

În schimb, Ministerul Apărării din România a comunicat că o ţintă aeriană, cel mai probabil o rachetă de croazieră lansată din Marea Neagră de pe o navă a Federaţiei Ruse, din apropierea Peninsulei Crimeea, a traversat spaţiul aerian al Republicii Moldova, fiind detectată vineri de sistemul de supraveghere aeriană al Forţelor Aeriene Române, dar nu a intrat în spaţiul aerian al României.

___

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro