Sari direct la conținut

Armata rusă susține că a avansat pe front 2 km în patru zile spre vest

HotNews.ro
Soldați ruși, Foto: Vitaliy Ankov / Sputnik / Profimedia
Soldați ruși, Foto: Vitaliy Ankov / Sputnik / Profimedia

Trupele ruse au reușit să avanseze 2 km spre vest în patru zile de-a lungul frontului din Ucraina, a anunțat luni Ministerul rus al Apărării, potrivit agenției ruse Interfax, citată de Reuters.

„Militarii ruși au spart rezistența inamicului și au avansat mai mulți kilometri mai adânc în apărarea sa”, a precizat agenția citată.

„În patru zile, frontul s-a deplasat cu 2 kilometri spre vest”.

Nu au fost oferite detalii despre ce parte din marea linie de front, care cuprinde mai multe regiuni ucrainene din sudul și estul țării, s-a deplasat.

Reuters nu a reușit să verifice în mod independent informațiile care vizează câmpul de luptă.

Unele dintre cele mai aprige lupte din ultimele luni au avut loc în regiunea Donețk din sud-estul Ucrainei, care este parțial ocupată de Rusia și pe care Moscova dorește să o ocupe în totalitate.

Comandantul-șef al forțelor armate ucrainene Valeri Zalujnîi a declarat sâmbătă că trupele ucrainene mențin apărarea de-a lungul liniei frontului din Donețk și că în unele zone au reușit să recupereze pozițiile pierdute anterior.

Urmărește ultimele evoluții din a 355-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro