Kremlinul se plânge că Macron și Scholz nu-l mai sună pe Vladimir Putin
Kremlinul a declarat marți că Vladimir Putin rămâne deschis la discuții despre Ucraina, dar că nici cancelarul german Olaf Scholz, nici președintele francez Emmanuel Macron, cu care Kremlinul vrea să discute, nu au mai luat legătura cu Moscova, relatează Ukraîinska Pravda.
„Am auzit o mulțime de declarații ale lui Scholz și Macron, care au spus că vor continua să comunice cu Putin pentru a căuta căi și modalități de ieșire din situație. Cu toate acestea, nu au existat inițiative în ultima vreme”, a afirmat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, într-un interviu acordat Izvestia, cel mai vechi cotidian din Rusia.
Peskov a amintit că Emmanuel Macron a vorbit „de 5 sau 6 ori” despre disponibilitatea de a-l suna pe Putin, afirmând însă că Kremlinul nu a primit niciodată cereri pentru o astfel de conversație.
„Toată lumea ar trebui să știe asta: nu au existat cereri, orientări sau elaborări ale unor date posibile pentru o astfel de conversație”, a subliniat purtătorul de cuvânt al președintelui Vladimir Putin.
Comentariile sale vin în contextul în care liderul de la Palatul Élysée a declarat pe 28 ianuarie că va continua „să discute cu Rusia”, în ciuda criticilor, dar și cu China.
O zi mai târziu, cancelarul Olaf Scholz a afirmat la rândul său că va încerca să pună capăt războiului Rusiei cu Ucraina prin negocieri directe cu Vladimir Putin.
Ambii șefi de stat occidentali au fost criticați puternic anul trecut din cauza conversațiilor telefonice avute cu liderul de la Kremlin pentru a încerca să detensioneze situația din jurul Ucrainei și apoi, după începerea războiului, să găsească o soluție pentru pace.
Rusia insistă că Ucraina trebuie să îi dea teritorii
Tot marți, Peskov a spus că Vladimir Putin rămâne deschis la „orice contacte care pot ajuta Rusia să-și atingă propriile obiective într-un fel sau altul”.
„În mare parte pașnic, la masa negocierilor, dar când acest lucru nu este posibil și prin mijloace militare, ceea ce vedem acum”, a spus acesta.
Dmitri Peskov a reiterat de asemenea poziția Rusiei că, dacă dorește negocieri de pace, Ucraina trebuie să accepte anexarea teritoriilor sale pe care Moscova le revendică.
„Există anumite realități care au devenit deja un factor intern. Mă refer la noile teritorii. Constituția Federației Ruse există și nu poate fi ignorată. Rusia nu va putea niciodată să facă compromisuri în această privință, acestea sunt realități importante”, a declarat marți oficialul rus.
Forțele rusești nu controlează în totalitate niciuna dintre cele patru regiuni, iar Moscova afirmă că luptă pentru a le „elibera” de sub controlul neonaziștilor ucraineni.
Urmărește ultimele evoluții din a 370-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.