Sari direct la conținut

Prigojin dă de pământ cu cifrele bombastice prezentate de armata rusă privind pierderile ucrainene. „Cred că am distrus deja întreaga planetă Terra de cinci ori"

HotNews.ro
Evgheni Prigojin, liderul mercenarilor din grupul rus Wagner, Foto: AFP / AFP / Profimedia
Evgheni Prigojin, liderul mercenarilor din grupul rus Wagner, Foto: AFP / AFP / Profimedia

Şeful grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, a calificat marţi drept „elucubraţii” bilanţurile privind pierderile ucrainene revendicate de Moscova, care a afirmat că a respins două ofensive majore în două zile, informează AFP.

„Nu sunt decât nişte elucubraţii”, a declarat Prigojin într-un mesaj pe Telegram.

Ministerul Apărării al Federaţiei Ruse a afirmat că a respins două ofensive ucrainene de mare anvergură, duminică şi luni, în sudul Donbasului, şi că a ucis „peste 1.500 de militari ucraineni” şi a distrus „28 de tancuri”, dintre care și 8 tancuri Leopard.

La rândul său, guvernul ucrainean a revendicat cuceriri teritoriale lângă oraşul distrus de lupte Bahmut, în estul Ucrainei, însă a relativizat amploarea acţiunilor sale ofensive şi nu a furnizat niciun bilanţ.

Uciderea a 1.500 de soldaţi într-o zi este „un adevărat masacru”, a ironizat şeful grupului Wagner, luându-l peste picior pe purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov.

„De fapt, de ce să nu adunăm toate cifrele avansate de Konaşenkov? Cred că am distrus deja întreaga planetă Terra de cinci ori la rând”, a ironizat Prigojin.

Evgheni Prigojin este un obişnuit al declaraţiilor sarcastice împotriva Statului Major rus, pe care îl acuză în special că nu furnizează destule muniţii oamenilor săi din Wagner, care au fost în prima linie în luptele din jurul Bahmut. (Agerpres)

Urmărește ultimele evoluții din a 468-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro