Sari direct la conținut

„Occidentul colectiv” anunță miliarde de dolari și euro în noi ajutoare pentru Ucraina

HotNews.ro
Volodimir Zelenski a participat la conferinta de la Londra prin apel video, Foto: Leah Millis / AP / Profimedia
Volodimir Zelenski a participat la conferinta de la Londra prin apel video, Foto: Leah Millis / AP / Profimedia

Marea Britanie, Statele Unite și Uniunea Europeană au promis miercuri miliarde de dolari și euro în plus pentru a ajuta la reconstrucția Ucrainei, premierul britanic Rishi Sunak anunțând lansarea unui nou program care să încurajeze companiile puternice să investească în acest sens, relatează Reuters.

Deși a salutat noile ajutoare promise, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a subliniat că țara sa are nevoie de angajamente concrete care să o ajute nu doar să își revină de pe urma războiului, ci să devină o membră puternică a lumii occidentale.

După aproape 16 luni de război care a distrus locuințe, spitale și infrastructură critică din întreaga Ucraină, premierul britanic Rishi Sunak a făcut un apel către mediul de afaceri și șefii de stat prezenți la conferința privind reconstrucția Ucrainei organizată la Londra să facă mai multe pentru a ajuta țara atacată de Rusia pe 24 februarie anul trecut.

Vorbind despre îngrijorarea cheie a majorității companiilor care doresc să investească în Ucraina – asigurările pentru distrugerile cauzate de război – Sunak a anunțat un program numit Cadrul Conferinței de la Londra pentru Asigurări de Riscuri de Război, care ar urma să contribuie la reducerea riscurilor pentru investitori.

În pofida numelui pompos al planului anunțat, Sunak a oferit puține detalii concrete despre modul în care ar urma să funcționeze acesta.

El a dat însă asigurări că „împreună cu aliații noștri vom menține sprijinul nostru pentru apărarea Ucrainei și pentru contraofensivă, și vom rămâne alături de Ucraina pentru cât timp este nevoie pe măsură ce ei continuă să câștige acest război”.

Marea Britanie mizează pe sprijinul investitorilor pentru a ajuta la reconstrucția Ucrainei

Sunak a mai spus că evenimentul găzduit la Londra, la care au participat peste 1.000 de decidenți guvernamentali și din sectorul public, reprezintă „un pas uriaș înainte în ceea ce privește ajutarea asiguratorilor să subscrie investițiile în Ucraina, înlăturând una dintre cele mai mari bariere și oferind investitorilor încrederea de care au nevoie pentru a acționa”.

Sunak, la origini un finanțist, a dezvăluit de asemenea o serie de alte măsuri, printre acestea numărându-se garanții suplimentare de 3 miliarde de dolari pentru a debloca un program de creditare pentru Ucraina al Băncii Mondiale, despre care președintele instituției financiare a spus că va continua să ajute „oamenii să își reclădească viețile după devastare”.

Președintele Comisiei Europene a amintit de anunțul făcut în urmă cu o zi, când a dezvăluit că executivul pe care îl conduce a propus un pachet în valoare de 50 de miliarde de euro pentru Ucraina, acesta urmând să fie eșalonat pe o perioadă de 4 ani.

Secretarul de stat american Antony Blinken, întors recent după o vizită în China, a promis la rândul său alte 1,3 miliarde de dolari în ajutoare.

Însă președintele Volodimir Zelenski, care a participat la eveniment prin videoconferință, a spus că țara sa are nevoie de ajutor mai specific cu „proiecte reale” care să ajute economia ucraineană să crească.

Sumele uriașe vehiculate pentru reconstruirea orașelor și infrastructurii din Ucraina

„Trebuie să ne mutăm de la acorduri la proiecte reale”, a îndemnat Zelenski, adăugând că delegația ucraineană prezentă la conferință va prezenta „lucruri concrete” prin care partenerii occidentali pot ajuta Kievul.

Înaintea discuţiilor de la Londra, un oficial ucrainean de rang înalt a declarat că Kievul vrea cel puţin 40 de miliarde de dolari ca o primă parte a unui „Plan Marshall verde” pentru a-şi reconstrui economia după război.

Banca Mondială estimează că reconstrucţia Ucrainei va costa peste 400 de miliarde de dolari, de trei ori mai mult decât produsul intern brut al ţării. În septembrie anul trecut instituția financiară internațională evalua la 350 de miliarde costurile pentru reconstrucția țării, însă Rusia a lansat de atunci noi valuri de atacuri împotriva orașelor și infrastructurii din Ucraina, sperând să îi paralizeze infrastructura energetică pe timpul iernii.

Deputata ucraineană Lesia Vasilenko a vehiculat însă zilele trecute o sumă de 10 ori mai mare, de 4.000 de miliarde de dolari pentru reconstrucția țării sale.

„Dar, bineînțeles, luptele continuă, bombardamentele continuă, ziua și noaptea, prin ‘amabilitatea Rusiei’, și toate acestea provoacă ravagii, provoacă distrugeri în masă ale infrastructurii critice necesare pentru ca țara să funcționeze, necesare pentru ca comunitățile să trăiască”, a justificat ea la Sky News.

Urmărește ultimele evoluții din a 483-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro