Sari direct la conținut

Cât armament a moștenit Ministerul rus al Apărării de la grupul de mercenari Wagner

HotNews.ro
Mercenari Wagner, Foto: French Army / AP / Profimedia
Mercenari Wagner, Foto: French Army / AP / Profimedia

Grupul de mercenari Wagner finalizează predarea armelor către forțele armate regulate ale Rusiei, a anunțat miercuri Ministerul rus al Apărării, la mai bine de două săptămâni după ce grupul a organizat o scurtă revoltă armată, relatează Reuters.

Ministerul a declarat că Wagner a predat peste 2.000 de echipamente, inclusiv tancuri și rachete, și peste 2.500 de tone de muniție.

Potrivit declarației ministerului, Wagner a renunțat inclusiv la tancuri de luptă, precum T-90, T-80 și T-72B3, potrivit CNN.

Predarea armelor vine după un acord cu Kremlinul în baza căruia Wagner și liderul grupului de mercenari, Evgeni Prigojin și-au anulat revolta lor de scurtă durată luna trecută.

Luptătorii Wagner, care au luat parte la unele dintre cele mai grele lupte ale războiului din Ucraina, au primit opțiunea de a se alătura lui Prigojin în exil în Belarus, de a se alătura forțelor armate regulate ale Rusiei sau de a merge acasă.

În timpul revoltei din 23-24 iunie, mercenarii au preluat controlul orașului Rostov-pe-Don din sudul Rusiei și au doborât un număr nespecificat de elicoptere militare, ucigând piloții, în timp ce înaintau spre Moscova.

Prigojin a spus că acțiunile oamenilor săi au fost concepute ca un protest față de ceea ce el a numit corupția și incompetența conducerii militare a Rusiei în gestionarea războiului din Ucraina.

Revolta este percepută pe scară largă ca fiind cea mai serioasă provocare pentru președintele Vladimir Putin de când și-a asumat președinția Rusiei în ultima zi a anului 1999. Revolta a fost oprită printr-un acord negociat de liderul belarus Aleksandr Lukașenko. În baza acestui acord, despre care Kremlinul a spus că a fost încheiat pentru a preveni vărsarea de sânge, un dosar penal împotriva lui Prigojin și a luptătorilor săi a fost clasat.

Rămân însă multe neclarități cu privire la punerea în aplicare a acordului, inclusiv locul unde se află Prigojin. Kremlinul a declarat săptămâna aceasta că Putin s-a întâlnit cu Prigojin timp de aproximativ trei ore pe 29 iunie, la cinci zile după revoltă.

Datele de urmărire a zborurilor au arătat că un avion care conexiuni cu Prigojin a părăsit Moscova și s-a îndreptat spre Belarus marți seară, dar nu era clar dacă se afla la bord.

Incertitudinea înconjoară, de asemenea, viitorul imperiului de afaceri al lui Prigojin din Rusia și operațiunile extinse ale Wagner în părți din Orientul Mijlociu și Africa, inclusiv Siria, Mali și Republica Centrafricană.

Urmărește ultimele evoluții din a 504-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

Citește și:

Generalul Armageddon, care nu a mai fost văzut de la rebeliunea lui Prigojin, „se odihnește”, susține un deputat rus

Au încercat mercenarii Wagner să pună mâna pe „rucsacuri nucleare” ale Rusiei? De ce îl contrazic experții pe generalul Kirilo Budanov

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro