Sari direct la conținut

Cum au ajuns cubanezii să susțină mașinăria de război a Moscovei și să fie recrutați să lupte pentru Rusia

HotNews.ro
Marilin Vinent aratand poza fiului ei, care a semnat un contract cu armata rusa, Foto: Ramon Espinosa / AP / Profimedia
Marilin Vinent aratand poza fiului ei, care a semnat un contract cu armata rusa, Foto: Ramon Espinosa / AP / Profimedia

Croitoreasa cubaneză Yamidely Cervantes a cumpărat pentru prima dată în ultimii ani o nouă mașină de cusut, plus un frigider și un telefon mobil – toate cu bani rusești, relatează Reuters. Ea a spus că soțul ei, Enrique Gonzalez, în vârstă de 49 de ani, de profesie zidar, și-a părăsit casa din orășelul La Federal pe 19 iulie pentru a lupta pentru armata rusă în Ucraina. Câteva zile mai târziu, el i-a transmis o parte din bonusul primit pentru semnarea contractului cu armata rusă de aproximativ 200.000 de ruble (2.040 de dolari) pe care ea l-a primit în pesos cubanezi, a declarat Cervantes pentru Reuters.

Aceasta reprezintă o excepție pe insula administrată de comuniști, afectată economic. Este de peste 100 de ori salariul mediu lunar de 4.209 pesos (17 dolari), potrivit biroului național de statistică.

În La Federal, o comunitate de aproximativ 800 de persoane de la periferia Havanei, unul din patru locuitori este șomer, arată datele guvernamentale pentru 2022.

Pe drumul de pământ de 100 de metri unde locuiește Cervantes, cel puțin trei bărbați au plecat în Rusia din iunie, iar un altul și-a vândut casa așteptând să plece, a spus ea.

„Îi poți număra pe degetele de la o mână pe cei care au mai rămas”, a spus femeia de 42 de ani, în timp ce cerceta strada de pe o mică terasă.

„Necesitatea este cea care face ca acest lucru să se întâmple”.

Reuters a urmărit poveștile celor patru bărbați, împreună cu ale altor cubanezi recrutați pentru a merge în Rusia din cartierele din și în jurul capitalei Havana, de la un constructor și un negustor până la un muncitor de rafinărie și un angajat al unei companii de telefonie. Unsprezece dintre bărbați au ajuns să zboare în Rusia, în timp ce ceilalți șapte au renunțat în ultimul moment.

Cum ajung cubanezii să susțină mașinăria de război a Moscovei.

Kremlinul și ministerul rus al apărării nu au răspuns întrebărilor despre recrutarea cubanezilor pentru armata lor și nici guvernul cubanez nu a răspuns la întrebările legate de plecarea cetățenilor săi pentru a lupta împotriva Ucrainei.

Câțiva cubanezi care au ajuns în armata rusă au ajuns să dea titlurile unor articole de presă în această lună, când guvernul de la Havana – un aliat de lungă durată al Rusiei care spune că „nu este parte a războiului din Ucraina” – a declarat că a arestat 17 persoane în legătură cu o rețea de trafic de ființe umane care ademenea cubanezi să lupte pentru Moscova. Reuters nu a putut stabili identitățile celor implicați în presupusa rețea de traficanți și când sau dacă au fost arestați.

Recruții identificați de Reuters s-au oferit voluntar să plece în Rusia pentru a lucra pentru armată, în urma unor propuneri pe rețelele de socializare ale unui recrutor care s-a identificat drept „Dayana”. În La Federal, de exemplu, toți cei nouă recruți identificați de Reuters au semnat contracte pentru a lupta în război.

În Alamar, o suburbie din estul Havanei, cei mai mulți dintre cei cinci bărbați au semnat contracte pentru roluri care nu implică lupta în război, ci locuri de muncă în domenii precum construcții, ambalarea proviziilor și logistică.

Soțul lui Cervantes, Gonzalez, vorbind printr-un apel video de la o bază militară rusă de lângă Tula, la sud de Moscova, a declarat pentru Reuters că este unul dintre cei 119 cubanezi care se antrenează acolo. Când a ajuns în Rusia, a spus el, a semnat un contract de muncă pentru armată, tradus în spaniolă.

„Toată lumea de aici știa pentru ce vor veni”, a spus bărbatul îmbrăcat în haine militare, zâmbind, în timp ce făcea pentru Reuters un tur digital prin telefon al taberei, înconjurată de pini. Au venit la război.

Gonzalez a spus că cei 119 cubanezi de acolo erau antrenați să lupte în război, deși încă nu era clar unde vor fi trimiși.

„Am câțiva prieteni în Ucraina și se află în locuri în care cad bombe, dar nu au fost de fapt în confruntări cu ucrainenii”, a adăugat el. „Totul este bine aici, dar când vom merge acolo, vom fi într-o zonă de război”.

Reuters nu a putut contacta pe niciunul dintre ceilalți bărbați care s-au alăturat armatei, deși au confirmat prin mesaje WhatsApp și fotografii că au zburat în Rusia, iar doi se află acum în Crimeea.

Contactat pentru comentarii cu privire la recrutarea cubanezilor în armata rusă, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Ucrainei, Oleg Nikolenko, a declarat: „Pot confirma că ambasada Ucrainei la Havana a contactat autoritățile cubaneze în această chestiune”.

Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA a declarat că Statele Unite monitorizează situația îndeaproape. „Suntem profund îngrijorați de rapoartele care susțin că tinerii cubanezi au fost înșelați și recrutați pentru a lupta pentru Rusia”, a spus purtătorul de cuvânt.

Activitatea de recrutare a cubanezilor, identificată de Reuters, a început la câteva săptămâni după un decret emis în luna mai de președintele Vladimir Putin, care permitea străinilor care s-au înrolat în armată cu contracte de un an să primească cetățenia rusă printr-un proces rapid, împreună cu soții, copiii și părinții lor.

În La Federal, vestea despre munca în armată a început să se răspândească în iunie, conform locuitorilor intervievați. Ofertele de înscriere, distribuite prin Facebook, Instagram și WhatsApp, au devenit subiect de discutii în oraș, iar Dayana fiind numită drept contact.

Peste 20 de tineri intervievați de Reuters în Havana și în împrejurimi au vorbit despre amploarea exodului.

Cristian Hernandez, 24 de ani, a izbucnit în râs când a fost întrebat câți oameni au părăsit zona din jurul La Federal. „O tonă de oameni”, a spus el. „Aproape toți prietenii noștri au plecat acolo”, a adăugat el.

Yoan Viondi, în vârstă de 23 de ani, a spus că știe de aproximativ 100 de bărbați din Villa Maria, districtul care include La Federal, care au fost recrutați pentru efortul de război rusesc, începând cu luna iunie.

El a spus că un prieten i-a dat dat contul de Whatsapp prin care poate intra în contact cu Dayana, o cubaneză despre care spunea că a cumpărat bilete de avion pentru recruți. De asemenea, Dayana a fost menționată ca un contact cheie de către majoritatea recruților și rudele acestora atunci când au discutat cu Reuters.

Viondi nu a pierdut timpul.

„Bună ziua, bună ziua”, i-a spus Viondi într-un mesaj din 21 iulie, vizionat de Reuters. „Vă rog, am nevoie de informații.”

Dayana, care apare în pictograma ei de chat ca o femeie cu părul închis la culoare și cu șapcă de camuflaj, a răspuns care sunt termenii contractuali aproape instantaneu. Primul mesaj spune: „Acesta este un contract cu armata rusă prin care primiți cetățenia”.

Contractul era pe un an și oferea un bonus de semnătură de 195.000 de ruble urmat de un salariu lunar de 200.000 de ruble, plus 15 zile de vacanță după primele șase luni de muncă.

Acești termeni sunt în conformitate informațiile primite de Reuters de la alți recruți și familiile acestora.

„Dacă sunteți de acord, ar trebui să trimiteți (o copie a) pașaportului”, se arată în mesajul Dayanei.

În două minute, Viondi a trimis o poza cu pașaportul său. O oră mai târziu, Dayana a răspuns într-un mesaj audio auzit de Reuters: „Perfect, mâine vă voi putea spune în ce zi veți călători”, a spus ea.

Reuters nu a putut să o contacteze pe Dayana pentru comentarii.

Aleg calea războiului pentru a nu muri de foame în Cuba

În cele din urmă, în ciuda entuziasmului său inițial, Viondi a devenit îngrijorat să plece în Rusia și a întrerupt contactul cu Dayana. El a subliniat că oamenii care s-au înscris în La Federal știau că vor lupta.

„Este greu să trăiești aici. Toată lumea a spus: „Dacă aleg asta, nu voi muri de foame în Cuba”, a spus el. „Dar ei știau încotro se îndreptau. Știam perfect și eu unde merg.”

Viondi a declarat pentru Reuters că nici Dayana, nici nimeni altcineva i-au cerut să păstreze secretul în ceea ce privește interacțiunile lor.

El a spus că a menținut legătura cu cel puțin patru prieteni care au semnat contracte în Rusia cu armata și că, din câte știa el, „au fost bine”. Majoritatea, a spus el, se aflau acum în Ucraina.

Cuba este cuprinsă de cea mai gravă criză economică din ultimele decenii, cu cozi lungi chiar și pentru produse de bază, alimente, combustibil și îngrijire medicală, provocând un exod al cubanezilor în SUA, America Latină și Europa anul trecut.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro