Un bărbat din Rusia a fost condamnat la închisoare pentru că a scris „Nu Războiului” în zăpadă
Un bărbat care a scris cu degetul „Nu războiului” pe un turnichet acoperit cu zăpadă la intrarea pe un patinoar din parcul Gorki din Moscova a fost condamnat la 10 zile de închisoare, relatează Reuters.
Potrivit documentelor judecătorești, incidentul s-a petrecut pe 23 noiembrie, iar bărbatul, pe nume Dmitri Fiodorov, a fost condamnat a doua zi după ce a fost reținut de poliție.
Poliția a decis că acțiunile sale ar putea constitui o infracțiune civilă în temeiul unei legi care vizează pe oricine despre care se consideră că a acționat public pentru a discredita forțele armate ale Rusiei, o infracțiune care în cazul său era pedepsită cu amendă.
Rusia a introdus noi legi împotriva disidenței la scurt timp după ce președintele Vladimir Putin a trimis zeci de mii de militari în Ucraina în februarie 2022, în ceea ce el a numit o „operație militară specială”.
Pentru cei care se opun războiului Rusiei din Ucraina, a vorbi în public a devenit de atunci un lucru riscant, iar criticii spun că aproape 20.000 de persoane au fost reținute și au fost deschise peste 800 de dosare penale.
Fiodorov, care a recunoscut în instanță că a scris sloganul anti-război, a fost condamnat la zece zile de închisoare pentru nesupunere față de poliție și pentru că ar fi refuzat să meargă la secție, lucru pe care l-a negat conform actelor instanței.
El a fost, de asemenea, amendat cu o sumă necunoscută – aparent pentru că a scris „Nu războiului” – conform rapoartelor presei ruse, deși nu s-a menționat acest lucru în documentele instanței postate online.
Autoritățile spun că este nevoie de unitate maximă într-un moment în care Rusia este blocată în ceea ce Putin descrie a fi o bătălie existențială cu Occidentul.
Criticii acuză autoritățile că închid și pedepsesc cu brutalitate orice persoane care nu se opun.
Luna aceasta, un tribunal din Sankt Petersburg a condamnat la 7 ani de închisoare o artistă care a înlocuit etichetele de preț din supermarket cu mesaje care cer încetarea războiului din Ucraina.