Sari direct la conținut

Pe cine amenință Rusia că va suferi prima în cazul unei escaladări militare cu NATO

HotNews.ro
Steagurile tarilor membre la sediul NATO de la Bruxelles, Foto: Janine Schmitz / DPA / Profimedia Images
Steagurile tarilor membre la sediul NATO de la Bruxelles, Foto: Janine Schmitz / DPA / Profimedia Images

Un înalt diplomat rus a declarat joi că, din cauza graniței comune extinse, ultima țară care s-a alăturat NATO va fi prima care va suferi în eventualitatea escaladării tensiunilor între Moscova și alianță, relatează Reuters.

Finlanda a devenit oficial al 31-lea stat membru al NATO la începutul lunii aprilie a acestui an, după ce a decis să renunțe la neutralitatea sa istorică ca urmare a agresiunii rusești împotriva Ucrainei.

„Ei au trăit în liniște și pace iar apoi s-au trezit brusc între Rusia și NATO ca membri ai acelei alianță. Însă, întrucât sunt vecinii noștri, ei vor suferii primii dacă, Doamne ferește, există vreun fel de escaladare”, a declarat Mihail Ulianov, reprezentantul permanent al Rusiei pe lângă organizațiile internaționale cu sediul la Viena.

Înalți oficiali ruși și propaganda de la Moscova afirmă încă de anul trecut, în contextul numeroaselor regrese suferite de forțele de invazie pe câmpul de luptă, că Rusia nu luptă doar împotriva Ucrainei, ci se confruntă cu așa-zisul „Occident colectiv”, care include NATO.

Rusia a acuzat Finlanda că îi amenință securitatea

Săptămâna trecută ministerul rus de externe l-a convocat pe ambasadorul Finlandei de la Moscova pentru a-şi exprima opoziţia faţă de un nou acord de apărare care acordă Statelor Unite acces larg în vecinătatea frontierei comune, acuzând că acesta „amenință securitatea Federației Ruse”.

Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a MAE rus, a transmis că ambasadorului finlandez i s-a spus că Moscova „nu va lăsa fără răspuns acumularea potenţialului militar al NATO la graniţa noastră, care ameninţă securitatea Federaţiei Ruse, şi va lua măsurile necesare pentru a contracara deciziile agresive ale Finlandei şi aliaţilor săi din NATO”.

Potrivit oficialilor de la Helsinki și Washington, acordul cu Statele Unite anunțat lunea trecută de guvernul finlandez este menit să permită acces militar rapid şi ajutor pentru Finlanda în caz de conflict. Acordul enumeră 15 facilităţi şi zone din Finlanda la care armata americană va avea acces neîngrădit şi unde poate stoca, de asemenea, echipamente militare şi muniţie, inclusiv patru baze aeriene şi un port militar.

Miercurea aceasta, Rusia a lăsat de înțeles că își va desfășura cele mai noi obuziere, cu o rază de acțiune de până la 70 de kilometri, la granița cu Finlanda pentru a consolida Districtul Militar Nord al forțelor armate ruse.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro