Danemarca amână cu șase luni livrarea avioanelor F-16 către Ucraina
Ministerul danez al Apărării va amâna cu șase luni donarea a șase avioane de luptă F-16 Ucrainei, a informat Bloomberg pe 6 ianuarie, relatează Kyiv Independent și AFP.
La mijlocul lunii august, Danemarca s-a angajat să furnizeze Ucrainei 19 avioane F-16, iar primul lot de șase avioane ar fi urmat să fie livrat până la sfârșitul anului 2023, iar restul până în 2025, ca parte a efortului aliaților de a înarma Ucraina în fața superiorității aeriene a Rusiei.
Cu toate acestea, Danemarca va livra primele șase avioane de vânătoare cândva în al doilea trimestru, a declarat ministerul danez.
„Conform calendarului actual, donaţia ar trebui să fie livrată în al doilea trimestru al anului 2024”, a indicat Ministerul danez al Apărării într-un comunicat de presă remis AFP, în timp ce piloţii ucraineni sunt în prezent antrenaţi pe teritoriul danez, potrivit Agerpres.
„Este vorba în special de finalizarea pregătirii personalului ucrainean care va exploata avioanele după această donaţie”, se menţionează în comunicat.
Danemarca, care îşi înlocuieşte avioanele F-16 cu mai modernele aparate F-35, a promis Ucrainei 19 avioane. Olanda, care participă de asemenea la pregătirea piloţilor ucraineni, urmează să doneze 42 de aparate de acest tip, dar nu şi-a făcut public calendarul.
În mesajul său de Anul Nou, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a asigurat că piloţii din ţara sa stăpânesc deja aceste aparate, pe care se aşteaptă să le vadă zburând pe cerul ucrainean în acest an.
„Calendarul de pregătire depinde de o serie de factori, cum ar fi condiţiile materiale şi meteorologice”, a avertizat ministerul danez.
Din februarie 2022, sprijinul militar acordat de Danemarca Ucrainei s-a ridicat la 16,8 miliarde de coroane (2,2 miliarde de euro).
Urmărește ultimele evoluții din a 682-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.