Bomba Drel: Rusia anunță producția în masă a unei noi arme cu dispersie greu de detectat
Rusia intenționează să înceapă producția în serie a noii sale bombe aeriene ghidate „cu planare” Drel în acest an, a declarat un reprezentant al conglomeratului de stat pentru apărare Rostec, scrie presa rusă de stat, informează Reuters.
Bombele, unele dintre cele mai noi arme ale Rusiei, sunt capabile să zboare independent spre o țintă aflată la o distanță mai mare și să se deschidă deasupra acesteia la „momentul potrivit”, a relatat agenția de stat rusă TASS.
„Până în prezent, produsul a trecut toate tipurile de teste”, a declarat pentru TASS un reprezentant anonim de la Rostec.
„Producția primului lot al bombei aeriene Drel este planificată pentru 2024″.
Acest tip de bombe aeriene „cu planare” parcurge o traiectorie de câţiva kilometri din momentul în care este lansată de un avion. Astfel de bombe ghidate au o rază de acţiune mai mare decât bombele convenţionale întrucât dispun de aripi.
Drel este proiectată pentru a distruge vehicule blindate, stații radar terestre, centre de control ale centralelor electrice și sisteme de rachete antiaeriene, a mai precizat TASS.
Analiștii militari spun că este, de asemenea, rezistentă la bruiaj și la detectarea radarului, ceea ce o face dificil de distrus.
Surse rusești și occidentale spun că Drel este un tip de bombă cu dispersie.
Munițiile cu dispersie sunt interzise de peste 100 de țări. De obicei, acestea eliberează un număr mare de bombe mai mici care pot ucide fără discriminare pe o suprafață mare. Cele care nu reușesc să explodeze pot reprezenta un pericol timp de zeci de ani.
Ucraina, care a primit muniții cu dispersie de la Statele Unite, dar s-a angajat să le folosească doar pentru a ataca grupuri de soldați inamici, a declarat că Rusia a desfășurat deja bombele sale în Ucraina, numindu-le „o amenințare extrem de mare”.
Conform TASS, reprezentantul Rostec a declarat că informațiile despre utilizarea bombelor în Ucraina sunt confidențiale. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat în luna iulie a anului trecut că Rusia va folosi bombe cu dispersie în Ucraina dacă va fi nevoită să o facă.
TASS a mai precizat că, dacă încărcătura explozivă a bombei Drel nu funcționează asupra unei anumite ținte, aceasta se va autodistruge după un anumit timp și „nu va reprezenta un pericol pentru populație după încetarea ostilităților”. (sursă foto Dreamstime)
Urmărește ultimele evoluții din a 686-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.