LIVE Război în Ucraina, ziua 751: Putin amenință Ucraina că va fi pedepsită pentru că „perturbă” alegerile prezidențiale / Zeci de victime în Odesa după un atac cu rachete rusești
Alegerile prezidenţiale încep vineri în Rusia şi se vor prelungi până duminică. În timp ce Vladimir Putin așteaptă să fie ales cu un număr covârșitor de voturi, rebelii ruși au lansat o nouă incursiune în Federația Rusă, într-un raid transfrontalier menit să semene haos. Cele trei grupuri înarmate de luptători ruși, care operează în strânsă legătură cu armata ucraineană, au declarat că au trecut granița în sudul regiunilor Kursk și Belgorod. Garda Națională a Rusiei a declarat joi că a respins atacurile grupurilor pro-ucrainene.
Sinteza zilei:
- Un atac rusesc asupra Odesei a ucis 20 de persoane și a rănit alte 73
- 114 milioane de ruși sunt eligibili să voteze în algerile prezidențiale care au început vineri și se vor încheia duminică cu o victorie aproape inevitabilă a președintelui Vladimir Putin. Elitele de la Moscova spun că Vladimir Putin a ajuns stăpânul absolut al țării nu doar datorită reprimării oricărei forme de opoziție în Rusia. Groul de monitorizare a alegerilor „Golos” spune că aceste alegeri sunt cele mai netransparente care au loc în Rusia, de la căderea Uniunii Sovietice.
- Peste 50 de țări condamnă alegerile ilegale organizate de Rusia în teritoriile ucrainene ocupate, în schimb locuitorii din teritoriile ocupate sunt prezentați de propaganda rusă bucuroși că merg să voteze
- Ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a spus că se bucură de faptul că Europa Centrală are, în sfârşit, un candidat pentru funcţia de secretar general al NATO, după ce Klaus Iohannis și-a anunțat marți candidatura pentru acest post.
- Aliații Ucrainei vor înființa o coaliție pentru a furniza artilerie cu rază lungă de acțiune Kievului pentru a se putea apăra în fața invaziei Rusiei
- Răspunsul lui Mircea Geoană cu privire la candidatura lui Iohannis la șefia NATO
- Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, a reacționat virulent vineri față de decizia UE de a cere Rusiei să restituie Tezaurul României, afirmând că „românii nu sunt o națiune”
Toate informațiile despre războiul din Ucraina – ziua 751 – LIVE pe HotNews.ro:
01:07Amenințările lui Putin
Vladimir Putin a promis vineri că Rusia va riposta la atacurile aeriene ucrainene pe teritoriul său, dar a afirmat, de asemenea, că recentele incursiuni terestre ale luptătorilor proruși din Ucraina au avut ca scop „perturbarea” alegerilor prezidențiale, în urma cărora ar urma să fie reales în mod triumfal, potrivit AFP.
00:45Rusia a lansat două rachete Iskander-M împotriva Odesei pe 15 martie, ucigând cel puțin 20 de persoane și rănind peste 70, potrivit situației de la ora 20:00, ora locală, au spus oficialii, relatează Kyiv Independent. Printre victime sunt și polițiști și pompieri.
23:55Peste 50 de țări condamnă alegerile ilegale organizate de Rusia în teritoriile ucrainene ocupate
Ucraina, alte 56 de țări și Uniunea Europeană au condamnat organizarea ilegală a votului în teritoriile ucrainene ocupate de Rusia în cadrul alegerilor prezidențiale din Rusia, a declarat vineri reprezentantul permanent al Ucrainei la ONU, Serghei Kisliția, citat de Kyiv Independent.
Rusia a început la 15 martie trei zile de vot în cadrul unor alegeri prezidențiale pseudo-democratice care se așteaptă să îi acorde lui Vladimir Putin, aflat la putere din 1999, încă șase ani de mandat.
Moscova organizează, de asemenea, scrutinul în Crimeea ocupată și în părți din regiunile ucrainene Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie, încălcând astfel dreptul internațional.
Cum a ajuns Vladimir Putin stăpân absolut peste Rusia
22:41 Grecia conduce negocieri pentru achiziționarea de muniție din Cehia și transferul acesteia direct în Ucraina, a informat ziarul grec Kathimerini pe 15 martie, citând oficiali greci, relatează Kyiv Independent.
Atena le-a spus oficialilor UE că ar putea furniza Ucrainei stocuri extinse de muniție prin Cehia în acest an, inclusiv 90.000 de proiectile de 90 mm, 180 de proiectile antitanc de 70 mm, 2.000 de rachete Zuni de 127 mm și 4 milioane de gloanțe, a spus Kathimerini.
22:11G7 amenință Iranul cu sancțiuni semnificative dacă livrează rachete balistice Rusiei
Țările G7 au avertizat vineri Iranul să nu livreze rachete balistice Rusiei, ceea ce ar duce la „noi sancțiuni semnificative” împotriva Teheranului, potrivit unui comunicat comun, citat de AFP.
„Dacă Iranul ar începe să livreze rachete balistice sau tehnologii conexe Rusiei, am fi pregătiți să răspundem într-un mod rapid și coordonat, inclusiv cu noi sancțiuni semnificative”, au avertizat Statele Unite, Canada, Marea Britanie, Franța, Germania, Italia și Japonia.
21:30„Și dinozaurii au fost puternici înainte să dispară”: Cum a ajuns Vladimir Putin stăpân absolut peste Rusia
21:28Vladimir Putin a acuzat vineri Ucraina că încearcă să perturbe alegerile prezidențiale din Rusia și a spus că Moscova va pedepsi Kievul pentru ultimele sale atacuri, relatează Reuters.
21:09Vladimir Putin a votat online vineri, în prima zi a unui vot prezidențial menit să îi aducă un nou mandat de șase ani, a arătat televiziunea publică rusă, relatează Reuters și AFP.
20:27Stanislav Andreichuk, copreședintele grupului independent de monitorizare a alegerilor „Golos”, spune că alegerile prezidențiale care au început vineri și care se așteaptă să se încheie cu un nou mandat pentru Vladimir Putin sunt cele mai netransparente pe care le-a văzut țara până acum, relatează Reuters.
19:54Bilanțul morților după atacul rusesc asupra Odesei a crescut la 20, potrivit Serviciului de urgență a Ucrainei, relatează Ukrainska Pravda.
Ungaria salută candidatura lui Iohannis la șefia NATO
18:53Ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a reafirmat vineri că Budapesta nu îl va sprijini pe olandezul Mark Rutte la șefia NATO, în schimb se bucură faptul că Europa Centrală are, în sfârşit, un candidat pentru funcţia de secretar general al NATO, după ce Klaus Iohannis și-a anunțat marți candidatura pentru acest post.
18:49Numărul morților din atacul rusesc cu rachete asupra Odesei a crescut la 19, iar numărul răniților la 73.
18:35Rusia recrutează mai mulți mercenari străini pentru a lupta în război, potrivit Ucrainei
Rusia implică din ce în ce mai mult mercenari străini din țări cu o „situație economică dificilă” în războiul total din Ucraina, a declarat Petro Iațenko, un purtător de cuvânt al Comandamentului de coordonare pentru tratamentul prizonierilor de război din Ucraina, potrivit Kyiv Independent.
Rusia a recrutat străini din țări precum Nepal, Somalia, India, Cuba și altele pentru a lupta în Ucraina încă de la începutul invaziei la scară largă.
18:12Aliații Ucrainei vor înființa o coaliție pentru a furniza artilerie cu rază lungă de acțiune Kievului pentru a se putea apăra în fața invaziei Rusiei și vor folosi profiturile din activele rusești înghețate pentru a cumpăra arme Ucrainei, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, relatează Reuters și AFP.
17:51Consiliul de Securitate al ONU va organiza o reuniune pe 15 martie pentru a discuta despre alegerile ilegale organizate în teritoriile ocupate de ruși în Ucraina, a anunțat Reprezentantul Permanent al Ucrainei la ONU, Sergii Kîslîtsîa, relatează Kyiv Independent.
Rusia a demarat pe 15 martie alegerile prezidențiale pseudo-democratice care se așteaptă să-i acorde lui Vladimir Putin, aflat la putere din 1999, încă șase ani de mandat. Moscova organizează, de asemenea, alegeri în Crimeea ocupată și în părți ale regiunilor Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie din Ucraina, încălcând dreptul internațional.
17:37Oficiali instalați de ruși într-o parte din regiunea ucraineană Herson controlată de Moscova au acuzat vineri forțele Kievului că au bombardat două secții de vot acolo în timpul votării în prima zi a alegerilor prezidențiale care vor duce la un nou mandat al lui Vladimir Putin, relatează Reuters.
Tot mai multe incidente la alegerile prezidențiale ruse: incendieri de urne, cocktail Molotov…
16:49 Autoritățile din Republica Moldova avertizează jurnaliștii că nu le pot asigura protecția dacă aleg să meargă în regiunea transnistreană în contextul alegerilor din Rusia.
„Din considerente obiective, organele de drept ale Republicii Moldova nu pot oferi garanții de securitate și de menținere a ordinii publice în regiune, inclusiv pentru a asigura exercitarea nestingherită a drepturilor profesionale ale jurnaliștilor, promotorilor drepturilor omului și ale funcționarilor publici aflați în executarea atribuțiilor de serviciu”, se arată într-o informare a autorităților din Republica Moldova.
16:25 Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat vineri despre candidatura lui Klaus Iohannis la şefia NATO că liderii alianței nu își pot alege succesorii, fiind „problema exclusivă a aliaţilor”. Cu toate acestea, Geoană a subliniat că actualul secretar general, Jens Stoltenberg, „a aşezat o ştachetă a aptitudinilor şi a profilului pentru secretarul general al NATO foarte, foarte sus”.
16:02Deținătorii de obligațiuni din Ucraina sunt gata să formeze un grup de creditori pentru discuții privind datoria de 20 mld. dolari, potrivit unor surse Reuters.
Deținătorii de obligațiuni din străinătate ai Ucrainei sunt în discuții pentru a forma un comitet al creditorilor înainte de discuțiile cu țara privind refinanțarea datoriei, potrivit a patru persoane care au cunoștință directă despre discuții.
Timpul este esențial pentru ca Ucraina să asigure o restructurare înainte de expirarea în august a unui îngheț de plată de doi ani convenit de deținătorii de obligațiuni internaționale restante în valoare de 20 de miliarde de dolari.
Un grup oficial ar putea demara discuțiile înainte de reuniunile de primăvară ale Fondului Monetar Internațional, au declarat două surse, care sunt programate să înceapă pe 17 aprilie la Washington.
15:34Alegeri prezidențiale ruse: o femeie a incendiat o cabină de vot la Moscova
O femeie a incendiat vineri o cabină de vot într-o secție de votare în Moscova în prima zi a alegerilor prezidențiale ruse, a declarat agenția de stat Ria Novosti.
Numărul incidentelor menite să perturbe votul în Rusia este în creștere.
A woman set fire to a voting booth in #Moscow
She doused the booth with flammable liquid, set it on fire and immediately began recording it on her smartphone. pic.twitter.com/lAKXQqCEtY
— NEXTA (@nexta_tv) March 15, 2024
Sofia a predat Kievului o sută de vehicule blindate sovietice de transport de trupe
15:02Bilanțul atacului rusesc cu rachete din Odesa a crescut: 14 morți și 46 de răniți, inclusiv salvatori, potrivit autorităților ucrainene, relatează The Kyiv Independent.
14:22Fragmente dintr-un interviu televizat al preşedintelui francez Emmanuel Macron, în care a catalogat Rusia drept „adversară”, erau difuzate vineri, într-o secţie de votare din Moscova, în cadrul alegerilor prezidenţiale ruse, care se desfăşoară până duminică, în urma cărora Vladimir Putin urmează să rămână încă şase ani la Kremlin, relatează BFMTV, potrivit News.ro. Imaginile cu Macron au fost surprinse de Reuters.
14:07Sofia a predat Kievului o sută de vehicule blindate sovietice de transport de trupe care se aflau în Bulgaria de la sfârșitul anilor 1980, potrivit The Moscow Times.
Primul transport cu 30 de blindate a plecat spre Ucraina la 7 martie.
Potrivit săptămânalului ucrainean Dzerkalo Tyzhnya, este vorba despre o sută de transportoare blindate pentru trupe BTR-60, care au fost depozitate în depozitele Ministerului de Interne și nu au fost folosite.
13:53Bilanțul atacului rusesc din Odesa de vineri a crescut la 8 morți, au anunțat autoritățile ucrainene, informează Reuters. Cel puțin 20 de persoane au fost rănite.
13:30Un atac rusesc cu rachete asupra orașului Odesa, din sudul Ucrainei a ucis vineri cel puțin două persoane și a rănit cel puțin alte 20, a declarat guvernatorul regional, informează Reuters.
„Există și răniți grav printre medici și salvatori. Numărul total de victime este în curs de clarificare”, a declarat Oleg Kiper, pe Telegram.
El a adăugat că cei doi uciși erau un medic și un salvator, care s-au grăbit la fața locului după prima lovitură. Forțele aeriene ucrainene au anunțat o amenințare cu rachete balistice înainte de exploziile din oraș.
În ultimele săptămâni, Moscova și-a intensificat atacurile în Odesa.
Ucraina și Rusia se atacă reciproc
12:38 Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, a reacționat virulent vineri față de decizia UE de a cere Rusiei să restituie Tezaurul României, afirmând că „românii nu sunt o națiune” și că solicitarea este o „obrăznicie”.
11:44Ucraina a atacat vineri dimineața cu drone o rafinărie din regiunea rusă Kaluga, provocând pagube, într-o operațiune care a fost condusă de serviciul de spionaj militar (GUR), a declarat pentru Reuters o sursă din cadrul serviciilor secrete ucrainene.
11:15Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei a anunţat vineri că un cetăţean rus a fost arestat la Moscova sub suspiciunea de trădare. El ar fi mărturisit că asambla şi lansa drone în folosul Ucrainei, informează Reuters.
11:02Mai mult de 114 milioane de ruși sunt eligibili să voteze la alegerile prezidențiale programate de vineri până duminică, inclusiv persoanele din „teritoriile noi” așa cum Moscova numește cele 4 regiuni ucrainene anexate ilegal și pe care le controlează parțial. Kievul susține că organizarea scrutinului în cele patru zone este ilegală și nulă, notează Reuters.
10:28Regiunile Kursk și Belgorod din Rusia sunt acum „zone de lupte active”, a declarat purtătorul de cuvânt al agenţiei militare de informaţii GUR,, Andrii Iusov, la televiziunea națională, după ce rebelii ruși au atacat cele două regiuni.
Ucraina susține că grupurile de luptători anti-Kremlin nu se coordonează cu forțele Kievului și acționează independent.
„Vorbim despre cetățeni ruși, care nu au alte opțiuni, își apără drepturile civile cu arme împotriva regimului Putin”, a precizat Iusov.
Trei grupuri pro-Kiev au declarat că desfășoară operațiuni armate în regiunile Belgorod și Kursk și au cerut joi locuitorilor să evacueze localitățile pentru propria siguranță.
Oficialii ruși susțin că nu au loc lupte pe teritoriul Rusiei.
Bloggerii militari ruși au relatat anteriori că parașutiști ruși au fost trimiși într-un sat din Belgorod, la granița cu Ucraina, în timp ce ministerul rus al Apărării a declarat că a dejucat un atac al armatei ucrainene.
Guvernatorul regional al Kursk, Roman Starovoit, a oferit puține detalii, dar a declarat pe Telegram că „teroriștii ucraineni nu și-au oprit încercările de a aduce sabotori pe teritoriul nostru”.
„Atac ucrainean”, dejucat de forțele ruse la graniță
10:17Alegerile au început în Rusia. În Belgorod, o regiune atacată des în ultimele luni, scrutinul a fost întrerupt de o sirenă de raid aerian.
As polling in fascist Russia’s sham presidential election opens, an air raid warning empties a polling station in #Belgorod. pic.twitter.com/B4MYlxyMNv
— Euan MacDonald (@Euan_MacDonald) March 15, 2024
Legiunea „Libertatea Rusiei” a anunțat că „va vota” pentru o Rusie liberă și cere locuitorilor din Kursk și Belgorod care nu au folosit coridoarele umanitare să stea la adăpost.
Legionnaires congratulate on the first day of elections! We are voting for a free Russia.
And all residents of the Belgorod and Kursk regions who did not use the humanitarian corridor, we urge them to remain in shelters. pic.twitter.com/T4hcGxUamO
— „Liberty of Russia” Legion (@legion_svoboda) March 15, 2024
10:04Ministerul rus al Apărării a declarat vineri că forțele sale au dejucat joi o tentativă ucraineană de a lansa un atac transfrontalier în regiunea rusă Belgorod, conform Reuters.
Într-o declarație, ministerul a precizat că Ucraina a încercat să debarce forțe cu elicoptere în regiunea Belgorod, aflată la frontiera cu țara invadată de Vladimir Putin, care a fost supusă unor atacuri regulate în ultimele luni.
Potrivit ministerului rus al Apărării, Ucraina a folosit elicoptere pentru a debarca până la 30 de soldați în apropiere de satul Kozinka din regiunea Belgorod. Conform sursei citate, „forțele ucrainene” au fost respinse de soldați ruși și polițiști de frontieră.
10:02România, care cere să i se restituie tezaurul, ar vrea să-şi rezolve problemele economice pe seama Rusiei, susține purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, citată de RIA Novosti. Mai mult, ea susține că datoriile României faţă de Rusia ar depăși de 20-25 de ori valoarea întregului tezaur românesc. Reacția vine în contextul în care Parlamentul European a votat joi o rezoluție privind restituirea tezaurului României însușit de Moscova în urmă cu peste un secol.
09:49Doar unsprezece dintre țările membre NATO – sunt acum 32 după recenta aderare a Suediei – au alocat două procente din produsul intern brut (PIB) cheltuielilor pentru apărare în 2023,
09:24Două persoane au fost ucise după ce Rusia a declanșat al doilea atac în masă cu drone în Ucraina în două zile, au anunțat vineri autoritățile ucrainene, informează Reuters.
Forțele aeriene ale Kievului au declarat că toate cele 27 de drone de fabricație iraniană au fost doborâte de apărarea aeriană deasupra a șapte regiuni din țară, inclusiv în jurul capitalei.
Două persoane au fost ucise în orașul Vinița, din centrul Ucrainei, când o clădire rezidențială a fost avariată în urma atacului, potrivit guvernatorului regional.
Forțele aeriene ucrainene au declarat, de asemenea, că Rusia a tras opt rachete în estul și centrul Ucrainei, dar nu au oferit alte detalii.
Atacul de vineri urmează unui atac cu dronă efectuat joi, pe timpul nopții, în timpul căruia forțele ruse au vizat infrastructura civilă din nord-estul Ucrainei.
Acel atac a scos din funcțiune semnalele de televiziune și radio în cinci orașe și localități, într-o încercare aparentă de a întrerupe accesul populației la informații, au declarat oficialii de la Kiev.
08:49Trei copii au fost uciși după ce Ucraina a bombardat în cursul nopții o clădire de apartamente din orașul Donețk, aflat sub control rusesc în estul Ucrainei, a declarat vineri primarul orașului, informează Reuters, care a precizat că nu a putut verifica în mod independent această afirmație.
Primarul, Alexei Kulemzin, a calificat bombardamentele drept barbare și a declarat că imobilul de apartamente, situat în cartierul Petrovsky din oraș, a fost lovit direct și că apoi a izbucnit un incendiu.
„Trei copii au murit – o fată născută în 2007, o fată născută în 2021 și un băiat născut în 2014″, a declarat el pe serviciul de mesagerie Telegram.
Alegeri prezidențiale în Rusia
08:35Nu există nicio îndoială că Vladimir Putin, aflat la putere de la începutul acestui secol, se îndreaptă fără emoţii spre realegere în cadrul votului naţional care a început la 15 martie, asigurându-şi astfel un al cincilea mandat şi un al treilea deceniu complet ca lider suprem al Rusiei. Odată cu moartea liderului încarcerat al opoziţiei ruse, Alexei Navalnîi, cariera politică a lui Putin a ajuns practic la stadiul de preşedinte pe viaţă. Însă realegerea sa în funcţie scoate la iveală un fapt incomod pentru viitoarea stabilitate politică a Rusiei: preşedintele şi cercul său nu au făcut nicio pregătire vizibilă pentru o eră post-Putin, scrie CNN.
08:30Cine sunt cei trei contracandidați ai lui Vladimir Putin la alegerile prezidențiale? Situație care frizează absurdul în Rusia
07:54 Sistemele rusești de apărare aeriană au doborât șapte rachete Vampire lansate de Ucraina în regiunea rusă Belgorod, a anunțat vineri Ministerul rus al Apărării într-un comunicat de presă, citat de Reuters.
07:50Rușii au lansat în noaptea de joi spre vineri 27 de drone kamikaze asupra Ucrainei, potrivit armatei, relatează Ukrainska Pravda.
Toate vehiculele aeriane fără pilot de fabricație iraniană au fost distruse de apărarea aeriană ucraineană, potrivit sursei citate.
07:35Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a avertizat joi, în cursul unei vizite la Washington, că rezultatul războiului din Ucraina ar putea fi decis în lunile următoare, îndemnând aliații occidentali să-şi intensifice ajutorul acordat Kievului, potrivit AFP și Agerpres.
Scurtă recapitulare a evenimentelor recente privind războiul:
- Macron: Dacă Rusia va câștiga în Ucraina va amenința România și Moldova.
- Scrutinul prezidenţial din Rusia nu este „nici liber şi nici corect”, declară UE şi NATO.
- Rusia: FSB anunță arestarea unor militanți ai unei grupări paramilitare pro-Ucraina.
- Peste 350.000 de soldaţi ruşi au fost ucişi sau răniţi în Ucraina, afirmă șeful NATO.
- Cum arată economia Rusiei în ajunul alegerilor prezidențiale? Ce a „uitat” Vladimir Putin să menționeze.
- Macron: „Dacă situația se va deteriora în Ucraina, vom fi gata să ne asigurăm că Rusia nu va câștiga niciodată”.
- Sprijinul public pentru NATO este extrem de puternic pe ambele maluri ale Atlanticului, a declarat joi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
–––––-
Cele mai importante informații de joi privind agresiunea Rusiei au fost LIVE aici pe HotNews.ro