Sari direct la conținut

Avizul epidemiologic și adeverința medicală pentru educație fizică nu mai sunt necesare la începerea noului an școlar

HotNews.ro
Elevi la scoala, Foto: Agerpres
Elevi la scoala, Foto: Agerpres

​Avizul epidemiologic de intrare în colectivitate și adeverința medicală pentru educație fizică nu mai sunt necesare la începerea noului an școlar. Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie amintește că acestea nu mai sunt necesare, potrivit legii, încă de anul trecut, și speră să nu mai existe solicitări din partea părinților sau a unităților de învățământ. La fiecare început de an școlar, cabinetele medicilor de familie erau asaltate cu astfel de cereri.

Avizul epidemiologic de intrare în colectivitate nu mai este necesar de anul trecut

Ce trebuie să știi despre avizul epidemiologic:

  • Avizul epidemiologic este un document medical, eliberat în urma unui consult medical, necesar doar antepreşcolarilor şi preșcolarilor, doar la creșă și grădiniță, doar pentru absențe mai mari de trei zile pe parcursul anului şcolar.

  • Avizul epidemiologic nu este necesar după vacanțe elevilor sau preșcolarilor din şcoli și grădinițe! Doar creşele pot solicita aviz epidemiologic după vacanță pentru antepreşcolari.
  • La începerea anului şcolar nu sunt necesare nici analize medicale, decât în cazul creşelor.

  • Referință legislativă: ordinul MS nr. 438/2021, Anexa 16, ultima frază – „La revenirea din vacanță NU se va solicita preşcolarilor şi şcolarilor aviz epidemiologic.”
  • Elevii claselor primare, gimnaziale și de liceu nu au nevoie de aviz epidemiologic în nici o situație. Absențele școlare din motive medicale se motivează doar cu adeverința medicală, fără aviz epidemiologic.

Adeverințele medicale pentru educație fizică, eliminate și ele anul trecut

Adeverinţele pentru educaţie fizică au fost eliminate și ele de la începutul anului şcolar precedent, amintește Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie.

Medicii de familie speră să nu mai primească astfel de cereri, iar cabinetele lor să nu mai fie luate cu asalt, așa cum se întâmpla în alți ani.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro